Ziua aceea, dragii moșului, nu avea cum să nu rămână dăltuită întru eternitate. Era 127.621 de suflete venite pe ”Hampden Park” din Glasgow. Nici înainte, nici după asta nicio finală de Cupa Campionilor Europeni ori de Champions League nu va putea aduna atâta omenire la un singur. Fila calendarului se oprise la 18 mai 1960. Cel de-al cincilea ultim act al unei sărbători câștigate, până atunci, numai de Real Madrid…

Don Santiago Bernabeu – cel mai mare presidente de pe această lume și din următoarele trei, viitoare, – se ițise în buza vestiarului. Raglan, batistă la rever, pantaloni de te tăiai în dunga lăsată de fierul de călcat. Dădu jos pălăria, petrecu mâna prin păr. ”Dragilor – așa era obișnuit a le vorbi imensul – voi ați realizat ceva incredibil, să obțineți de patru ori Cupa Campionilor Europeni. Dacă astăzi o luați pe a cincea, închideți cea mai luminoasă etapă din viața lui Real Madrid”.

Alăturea e arbitrul. Doamne, ce om! John Alexander Mowat. Luptase pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Decorat cu ”Ordinul Imperiului Britanic”. Șapte finale fluierate de Cupa Scoției.

Ceva mai încolo, nemții. Eintracht Frankfurt. Rezultatele de până în partea asta de mai, dau fiori: corect, sunt meciuri puține, doar trei ”duble”, dar peste Glasgow Rangers au trecut cu 6-1, 6-3. Două seturi scurte, numai că au fost două partide de fotbal.

Recapitulăm: Real Madrid, deținătoare de patru ori, nemții, care au eliminat orașul – gazdă, peste 120.000 de oameni contra lor și un arbitru erou de război mondial…

Placa ce amintește că acolo, pe ”Hampden Park”, s-a disputat cel mai frumos meci de fotbal din toate timpurile

Realul s-a urnit greu. Dar și când a pornit…

Până ce ibericii și-au dat seama unde aveau de atacat în prima repriză, era 1-0. Linder i-a pasat lui Kress în gura porții, un băiat ce debuta în Bundesliga la…29 de ani, cel mai bătrân din istorie la această categorie, și tipul cu peste 290 de meciuri la echipa din Frankfurt marca. Real s-a trezit târzior, dar conexiunea Puskas-Di Stefano a început a funcționa. Pachin, preocupat în primele 20 de minute să se sincronizeze cu Gento, tovarășul său de bandă și-a dat, totuși, seama că e fundaș.

Vidal – omul care nu ieșea, niciodată, în evidență, pentru că obosea la munca de jos, a început să-l anihileze pe Pfaff, una dintre stelele germane. În 27, Di Stefano lovește după o centrare a brazilianului Canario, un tip mai mult rezervă, o minge ce părea că e prea puternică pentru a rămâne în careu. E 1-1. Trei minute mai târziu, tot Don Alfredo: 2-1, după ce portarul advers respinge greșit. E 3-1 după primele 45 de minute, Puskas prinde un trasor, cu stângaciul.

La vestiare, Oswald, antrenorul germanilor, dă ordine pentru anihilarea lui Di Stefano. ”La el trebuie făcut marcaj om la om pe tot terenul”, spune. Dar Alfredo e doar momeala. Cel care iese la rampă e Puskas. Povestea e interesantă. Prin 1954, ungurul spusese că germanii, campioni mondiali, se dopau. Asta după marea finală pierdută la Berna, 3-2. Federația din R.F.G. anunțase, atunci, că interzice fotbaliștilor săi să se dueleze cu Puskas, dar acum era vorba, totuși, despre finala Cupei Campionilor Europeni, nu? UEFA intervine pe lângă ungur, acesta e de acord să-și ceară scuze, iar cei jigniți par că uită…

Omul se distrează cu ei: punctează cu capul, din lovitură de la 11 metri, cu stângul… Adversarii sunt la podea. La un moment dat, e 6-1!!! Stein reduce din diferență, cu două goluri în două în trei minute, dar același Di Stefano se intercalează între reușitele sale. Dar cel mai dur pentru nemți e că ar mai fi un sfert de oră de joc. Ibericii dau drumul la morișcă: pase, centrări, faze de vis, călcâie. Finalmente, se termină 7-3!!!

Programul oficial al meciului de acum 60 de ani

”Trebuie să recunosc că victoria celor de la Real Madrid este perfect justă! Ai mei au luptat mult, dar calitatea adversarilor a fost mai mare!”, avea să declare, după joc, baștanul celor de la Eintracht, Rudolf Gramlich. ”Cu un burete ați șters toată amărăciunea acestui sezon”, le zice, a doua zi de dimineață, Don Santiago Bernabeu. În Spania, FC Barcelona luase titlul, iar Athletic Bilbao îi învinsese, 3-1, în finala Copei del Generalisimo.

Satisfacția era cu atât mai mare, cu cât în semifinale, pentru a ajunge la Glasgow, madrilenii trecuseră de catalani…”Muchas gracias!”, le-a mai spus miticul Bernabeu. Atât. Deși pare greu de crezut într-un meci în care coechipierii săi marcaseră șapte goluri, presa din patria lui Cervantes avea să-l numească pe Rogelio Dominguez, portarul, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Când ”căpitanul” Jose Maria Zarraga a pus trofeul jos, la marginea scărilor ce-l coborâseră din avionul de întoarcere, acolo, la Madrid, explozia a fost totală. Englezii avuseseră numai cuvinte de laudă la adresa unei echipe care, de un cincinal, domina fotbalul european.

40 de goluri pentru Di Stefano în cinci sezoane de C1

Statistica era și mai clară: 37 de meciuri disputate în primele cinci sezoane ale bunicii Champions League, 27 de victorii, patru rezultate de egalitate și doar șase înfrângeri. 40 de goluri pentru Alfredo Di Stefano…În plus, Muñoz devenea primul om din istoria fotbalului care cucerea C1 atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Puskas (randul de jos, al 4-lea), marchează cel de-al cincilea gol pentru Real Madrid

Unii dintre cei de atunci s-au stins. Dar Pachin, Santamaria (17 titluri la Real), Canario ori ”Paco” Gento (șase Cupe ale Campionilor Europeni, actualul Președinte de Onoare), pe de o parte, Loy, portarul, ajuns, astăzi, la 89 de ani, ”Friedel” Lutz, Stinka ori Dieter Lindner, pe de alta, povestesc, și azi, nepoților și strănepoților faze din ceea ce mulți consideră ”cea mai frumoasă partidă de fotbal disputată vreodată”.

Finala Cupei Campionilor Europeni, ediția a V-a, 1959 – 1960

Real Madrid – Eintracht Frankfurt 7-3 (3-1)

18 mai 1960, Glasgow, Stadion: ”Hampden Park”

Spectatori: 127.621. A arbitrat: Jack Mowat (Scoția)

Au marcat: Di Stefano (27, 30 și 73), Puskas (45, 56 – penalty, 60 și 71) / Kress (18), Stein (72 și 75)

Real Madrid: Dominguez – Marquitos, Santamaria, Pachin – Vidal, Zarraga (c) – Canario, Del Sol, Di Stefano, Puskas, Gento. Antrenor: Miguel Muñoz

Eintracht Frankfurt: Loy – Lutz, Eigenbrodt, Hofer – Weilbächer (c), Stinka – Kress, Lidner, Stein, Pfaff, Meier. Antrenor: Paul Oswald