25 de ani de Wimbledon

Pentru a sărbători cea de-a 25-a aniversare a noastră, Unibet se uită la ultimul sfert de secol, la cel mai vechi și mai prestigios turneu de tenis din lume: Wimbledon.

Primul Wimbledon, din 1877, s-a desfășurat cu doar 22 de bărbați concurând timp de cinci zile în fața a câteva sute de spectatori. Avansând rapid către epoca modernă devine un spectacol diferit și unic . Evenimentul din acest an va include nu mai puțin de 660 de meciuri programate pe parcursul a 14 zile, la care se așteaptă să participe peste jumătate de milion de fani ai tenisului.

Campionatul se mândrește cu o istorie ilustră de 135 de ani, dar, datorită unei veritabile sărbători de talent, ultimii 25 de ani au fost, fără îndoială, cei mai mari și cei mai buni - și am oferit oportunități interesante de pariere la fiecare etapă a acestui eveniment

Stai alături de noi, în timp ce cronicizăm creșterea și evoluția campionatelor și câteva statistici uluitoare de la propria noastră lansare în 1997.

Momente remarcabile din ultimii 25 de ani

2000: Sampras, ”în Rai” pentru a șaptea oară

”Pistol Pete” a dominat autoritar grand șlamul londonez între anii 1993 și 2000. Americanul a câștigat 53 dintre cele 54 de partide disputate în acest interval. Între anii 1993 și 1995 a reușlit tripla, respectiv patru titluri legate între anii 1997 și 2000. Astfel a egalat recordul de atunci, de șapte titluri la masculin.

2001: Răsplata răbdării pentru Ivanisevic

Goran Ivanisevic, după ce a pierdut trei finale în anii 1990 cu siguranță a simțit că titlul de la Wimbledon este mai departe ca niciodată. Fostul câștigător mondial al locului 2, a fost învins atât de Sampras, cât și de Andre Agassi în acea perioadă, dar a revenit pentru a uimi mulțimea din sudul Londrei în 2001. Ajuns la Campionate, s-a clasat pe locul 125 în lume, asul croat i-a învins pe Andy Roddick, Tim Henman și Pat Rafter în drumul către primul titlu de mare șlam din carieră.

2008: Revenirea lui Rafa

În timp ce Rafa Nadal a fost pentru mult timp regele de la Roland Garros, el a întâmpinat dificultate pe terenurile de iarbă, pierzând în fața lui Roger Federer în finalele din 2006 și 2007. Cu toate acestea, Perla de la Manacor a ajuns la marele șlem londonez din 2008 în formă, după ce l-a învins pe maestrul elvețian în finala de la French Open, concretizând o serie de 23 de victorii la rând. Câștigând cu această ocazie, spaniolul și-a revendicat prima coroană de la Wimbledon, după o finală extenuantă, plină de ploaie, împotriva vechiului său rival Federer.

2013: Așteptarea Marii Britanii s-a încheiat

Așteptarea Marii Britanii pentru un campion la simplu masculin a fost atât de lungă, încât doar octogenarii își vor aminti ultimul succes al lui Fred Perry în 1936. Dar într-un final, Andy Murray, a pus capăt în cele din urmă, a 77 de ani de suferință. Murray a pierdut în fața lui Federer în 2012, dar s-a întors cu un mare șlam (US Open 2012) și o medalie de aur olimpică. Cu o încredere puternică de sine, scoțianul l-a învins pe Djokovic în fața a 15.000 de fani bucuroși.

2017: Federer atinge ”gr-eight-ness”

Maestrul elvețian Federer dorea să revendice onoarea absolută a majorității titlurilor de simplu masculin după ce a egalat recordul cu a 7-a victorie în 2012. Cu toate acestea, siguranța de sine nu era la cote maxime după patru ani nu tocmai buni la SW19. Aceste temeri au fost înlăturate, totuși, când a dispus de Marin Cilic în doar o oră și 41 de minute, pentru a-i depăși pe Pete Sampras și William Renshaw și pentru a-și ridica a opta coroană la Wimbledon.

2019: Un final epic

Finalele de la Wimbledon, după cum am văzut și în duelul Federere vs Cilic, pot fi treburi rapide; De fapt, cea mai rapidă finală a durat doar 36 de minute! Vechii inamici, Federer și Djokovic s-au confruntat pentru a treia oară în meci și, în ciuda faptului că a fost nevoit să salveze două mingi de meci, sârbul a avut puterea să revină pentru a câștiga un clasic modern în patru ore și 57 de minute.

ȘTIAI CĂ

Aproximativ 53.000 de mingi de tenis sunt folosite anual în timpul turneului de la Wimbledon

Cel mai lung meci din istoria Wimbledon a fost o confruntare din primul tur dintre John Isner și Nicolas Mahut în 2010. A durat 11 ore și cinci minute, cu un total de 980 de puncte jucate și 123 de mingi folosite. Americanul Isner a fost eventualul câștigător, depășindu-și rivalul francez cu 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68.

Text over media

ȘTIAI CĂ

Regula actuală „aproape în întregime în alb” a fost stabilită în 1995 – înainte de aceasta, regula pentru jucători a fost stabilită ca „predominant în alb”.

WIMBLEDON

Optează și câștigă premiul cel mare de 50.000 RON!

PETE SAMPRAS (USA) 

Vârstă: 50, retras
Finale: 7 (1993-1995 and 1997 - 2000)
Titluri: 7 (1993–1995, 1997–2000)
Cele mai multe titluri consecutive: 4
Ani între prima și ultima victorie: 7
Procent de câștig: 94.12%
Cea mai rapidă finală: O oră și 34 min
Rival de suferință: Goran Ivanisevic a pierdut două finale împotriva lui Sampras.
Statistică zdrobitoare: Singurul jucător masculin care a câștigat de trei sau mai multe ori titluri consecutive la Wimbledon, de două ori.

ROGER FEDERER (SUI)

Vârstă: 40, încă activ
Finale: 12
Titluri: 8 (2003 – 2007, 2009, 2012, 2017)
Cele mai multe titluri consecutive: 5
Ani între prima și ultima victorie:14
Procent de câștig: 88.24%
Cea mai rapidă finală: O oră și 41 min (2017)
Rival de suferință: Andy Roddick – a pierdut două finale de la Wimbledon în fața lui RF
Statistică zdrobitoare: Federer este jucătorul care a câștigat Wimbledon de cele mai multe ori în istorie

ANDY MURRAY (GBR) 

Vârstă: 35, încă activ
Finale: 3
Titluri: 2 (2013, 2016)
Cele mai multe titluri consecutive: 0
Ani între prima și ultima victorie: 4
Procent de câștig: 84.29%
Cea mai rapidă finală l: 2h48m (2016)
Rival de suferință: Richard Gasquet a pierdut ambele meciuri de la Wimbledon în fața lui Murray, inclusiv a pierdut un avantaj de două seturi în 2008
Statistică zdrobitoare: Murray nu a pierdut niciodată o primă rundă la Wimbledon

NOVAK DJOKOVIC (SRB)

Vârstă: 35, încă activ
Finale: 7
Titluri: 6 (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021)
Cele mai multe titluri consecutive: 3
Ani între prima și ultima victorie: 10
Procent de câștig: 88.76%
Cea mai rapidă finală: 2h50m
Rival de suferință: De 3 ori l-a învins pe Federer în finală (2014, 2015, 2019)
Statistică zdrobitoare: O dată a câștigat un joc în 46 de secunde

VENUS WILLIAMS (USA)  

Vârstă: 41, încă activ
Finale: 9
Titluri: 5 (2000, 2001, 2005, 2007, 2008)
Cele mai multe titluri consecutive: 2 (2000, 2001 – 2007, 2008)
Ani între prima și ultima victorie: 8
Procent de câștig: 83%
Cea mai rapidă finală: 1h30m (2007)
Rival de suferință: A învins-o pe Lindsay Davenport în finală de două ori (2000, 2005)
Statistică zdrobitoare: Din 2000 până în 2009, Venus Williams a ajuns în finală de șapte ori

SERENA WILLIAMS (USA) 

Vârstă: 40, încă activă
Finale: 11
Titluri: 7 (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016)
Cele mai multe titluri consecutive: 2 (2002, 2003 – 2009, 2010 - 2015,2016)
Ani între prima și ultima victorie: 14
Procent de câștig: 88%
Cea mai rapidă finală l: 1h06m (2010)
Rival de suferință: Serena și-a învins sora Venus de trei ori într-o finală de la Wimbledon (2002, 2003, 2009)
Statistică zdrobitoare: la 16 din ultimele 21 de finale, a participat cel puțin una dintre surorile Williams

RAFAEL NADAL (ESP) 

Vârstă: 36, încă activ
Finale: 5
Titluri: 2 (2008, 2010)
Cele mai multe titluri consecutive: 0
Ani între prima și ultima victorie: 3
Procent de câștig: 81.54%
Cea mai rapidă finală :2h11m (2010)
Rival de suferință: Tomas Berdych a pierdut ambele întâlniri cu Nadal la Wimbledon, una dintre acestea fiind într-o finală.
Statistică zdrobitoare: Finala lui Rafa din 2008 împotriva lui Federer este considerată cel mai bun meci de tenis din istorie

Ultimii 25 de ani ne-au oferit momente unice cu unii dintre cei mai buni sportivi din istorie. Va continua vreuna dintre legendele de la Wimbledon să-și lase amprenta în turneu sau se vor alătura nume noi pe lista câștigătorilor SW19?