Sari la conținutul principal
posipal header

Josef Posipal s-a născut în România Mare, dar a emigrat în Germania, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ajuns la Hamburg, va prinde naționala cu care va deveni cel mai bun din lume, după faimoasa finală de la Berna, din 1954, contra Ungariei

 

Josef Posipal s-a născut într-o familie de etnici germani, în Lugoj, în ”România Dodoloață”, Mare, a anului 1927. Tatăl său, Peter Posipal, ținea o brutărie în oraș, iar cei care l-au cunoscut și-l aduceau aminte ca pe un tip robust. Mama era Anna Maria, unguroaică. Deși nu există documente oficiale care să ateste acest lucru, se spune că micul ”Jupp” ar fi evoluat, în perioada copilăriei, la ”Vulturii”, echipa locală. Ceea ce se știe cu certitudine e că înota senzațional, că iubea handbalul și că era ”specialist” în cursele atletice.

 

blog banner

 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe când ”Jupp” avea 16 ani, familia a decis să plece în Germania. Și-a schimbat numele în Josef Berwanger, pentru a evita unele probleme existente în acea perioadă și urma să lucreze ca ucenic, într-o oțelărie din Hanovra. Dar cum conflagrația mușcă din Europa, e calfă într-o fabrică de armament.

Deși vremurile-s grele, nu abandonează sportul. Prinde o echipă de refugiați, ”Vulturul Alb”, destul de populară. Nu stă mult pe aici, pentru că începe să fie remarcat de trupele cu ștaif. TSV Badenstadt, apoi Blau-Weiss Wolpinhausen. Cu Linden 07 se califică în Oberliga Nord. E dezamăgit crunt, când cei de la Hannover 96 le iau locul, în urma unor reclamații. La 20 de ani, semnează cu SV Arminia Hannover. Nu-i mai este teamă cu vechiul său nume, timpurile au revenit pe făgașul lor normal, iscălește cu Josef Posipal. Pornește ca atacant, 12 goluri în primul sezon, cinci în cel de-al doilea.

E 1949, când tehnicianul său, Georg ”Schorsch” Knöpfle semnează cu Hamburger SV și-l ia și pe el. Îi schimbă poziția, și-l trage ceva mai în spate: la început, mijlocaș ofensiv, apoi, fundaș.

 

posipal poza1

Posipal, primul din stânga, a pornit ca… atacant, deși pare greu de crezut. Apoi a devenit unul dintre cei mai bun fundași din lume!!!

 

Sepp Herberger, selecționerul nemților, știe de el și, după un sezon bun la Hamburger, îl convoacă la echipa națională, în prima partidă a friților după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar situația e încâlcită, pentru că Posipal este cetățean român, așa că debutul său în meciul cu Elveția nu mai are loc. Primește actele și pornește la drum cu naționala Germaniei de Vest, pe 17 iunie 1951, contra Turciei.

E fundaș dreapta, se impun cu 2-1, iar căpitanul trupei e faimosul Fritz Walter. Trece, apoi, central și aici rămâne, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători… germani din istorie pe acest post.

”Sporturile din tinerețe m-au ajutat enorm”, avea să declare. ”Duceam mai mult de un meci, după 90 de minute gândeam că mai pot alerga încă pe atât”, erau vorbele sale. Nu e recunoscut numai în Germania. În toamna lui 1953, englezii fac o miuță, pe ”Wembley”, Anglia – Restul Lumii. La gazde evoluează, printre alții, Sir Stanley Matthews ori Sir Alfred Ramsey, de cealaltă parte, Posipal e convocat, coechipier cu Giampiero Boniperti, Loți Kubala ori Gunnar Nordahl.

Se termină 4-4, cu 97.000 de suflete în tribune, dar ceea ce contează e că valoarea băiatului din Lugoj este recunoscută pe plan mondial.

 

posipal poza2

Jupp alaturi de colegii sai, celebrand succesul Germaniei de Vest in finala cu Ungaria. Titlul Mondial a fost castigat la Berna, in Elvetia

 

Și vine Mondialul din Elveția, 1954. Posipal nu e în cea mai bună formă, acuză și o accidentare, așa că-și pierde postura de titular în trupa lui Sepp Herberger, care-l vede mai pregătit pe Werner Liebrich, de la Kaiserslautern. Dar ”Jupp” trage tare și prinde marea finală de la Berna, contra Ungariei. Doamne, ce jucători sunt pe gazon: Fritz Walter, Nandor Hidegkuti, Pușkaș, Kocsis !!! Se termină 3-2 pentru nemți, iar Posipal devine primul și ultimul jucător român campion mondial!!!

Cu el pe gazon, echipa de club, Hamburg SV, trece prin cea mai prolifică perioadă, cu opt titluri de campioană!!! Evoluează aici până în 1958, când decide să se retragă. Deși ca sportiv a avut o sănătate de fier, inima începe să-I joace feste. Decedează la 69 de ani, în 1997. Mersese la un control de rutină, la Spitalul Universitar ”Eppendorf” din Hamburg, acolo unde se stabilise alături de soția sa, Gisela, și de cei doi băieți. Unul dintre ei, Peer, avea să ajungă la Eintracht Braunschweig, iar nepotul, Patrick, de asemenea devenea un fotbalist profesionist.

”Un jucător unic și plin de suflet”, și-l amintea marele Uwe Seeler, cel stins în vara acestui an. ”O persoană grozavă și un sprijin incredibil pentru noi, cei mai tineri”, adăuga și Harry Bähre.

 

La Unibet ai cea mai buna oferta privind pariurile pe Mondial. Fie ca doresti sa mizezi antepost, pe castigatoarea trofeului, pe golgheter, sau pe faptul ca o echipa va iesi din faza grupelor, fie doresti sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, la noi ai o oferta de top. De asemenea, ti-am pregatit o avalansa de promotii, cote marite zilnice, o functie ”Crearea pariu” imbunatatita, recompense misterioase si un joc BOUNCE gratuit, unde poti castiga marele premiu de 500.000 RON!