Argentina – Spania – ultimul act al turneului final!

Ultimul act al turneului aduce față în față, probabil, cele mai constante două selecționate ale ultimelor săptămâni. Argentina ajunge în ultimul meci cu cea mai eficientă ofensivă a competiției, în timp ce Spania impresionează prin echilibrul dintre posesie, organizare și cea mai solidă defensivă. În opinia mea, duelul nu are profilul unei finale închise, mă aștept la un profil al unui meci în care ambele echipe vor avea perioade de control și suficiente argumente ofensive pentru ca selecția interval 2-4 goluri să reprezinte una dintre cele mai interesante variante pentru această confruntare.

• Argentina, experiența campioanei și atacul care a produs cele mai multe goluri ale turneului. Dacă înaintea startului competiției foarte multe discuții se purtau în jurul vârstei lui Lionel Messi și a întrebării dacă Argentina mai poate menține nivelul generației care a dominat ultimii ani, parcursul acestei selecționate a oferit răspunsul într-un mod categoric.

  Argentina nu a ajuns întâmplător în ultimul act. Statisticile confirmă faptul că vorbim despre cea mai productivă ofensivă a turneului, cu 19 goluri marcate, cifră care o plasează peste toate celelalte participante. În același timp, seria de invincibilitate la turneul final a ajuns la 13 partide consecutive, confirmând continuitatea unui proiect construit în jurul unei identități tactice foarte clare.

• Unul dintre cele mai importante merite ale lui Lionel Scaloni este faptul că Argentina nu mai depinde exclusiv de inspirația lui Messi. Căpitanul rămâne creierul echipei și fotbalistul care schimbă ritmul jocului atunci când primește mingea între linii, însă responsabilitățile ofensive sunt distribuite mult mai echilibrat decât în urmă cu patru sau opt ani. Enzo Fernández controlează excelent tempo-ul construcției, Alexis Mac Allister oferă permanent soluții între compartimente, Lautaro Martínez continuă să demonstreze că instinctul său în fața porții îl transformă într-unul dintre cei mai eficienți atacanți ai fotbalului mondial. Acest lucru s-a observat foarte bine și în semifinala împotriva Angliei. Chiar dacă Argentina a fost condusă până în minutul 85, echipa nu și-a abandonat niciun moment principiile de joc. Nu a început să trimită mingi lungi la întâmplare și nici nu a renunțat la construcția pozițională. Dimpotrivă, a continuat să mute mingea cu răbdare dintr-o parte în alta, obligând Anglia să alerge fără posesie și să consume din ce în ce mai multă energie. Revenirea spectaculoasă nu a fost întâmplătoare, este rezultatul unei presiuni constante exercitate în ultima jumătate de oră, perioadă în care Messi a contribuit decisiv la ambele goluri prin pasele sale.

  Repriza secundă a acelei semifinale spune aproape întreaga poveste. Argentina a controlat aproximativ 73% din posesie, a câștigat duelul șuturilor cu 13 la 4, a avut cinci șuturi pe spațiul porții față de două ale Angliei și un xG de aproape trei ori mai mare. Aceste cifre demonstrează superioritatea tehnică și capacitatea unei echipe mature de a crește ritmul exact atunci când adversarul începe să obosească. Aceasta este una dintre marile calități ale Argentinei în acest turneu: nu forțează permanent, accelerează în momentele în care identifică slăbiciunea adversarului.

• Un alt element care diferențiază această generație de cele precedente este flexibilitatea tactică. În multe partide, Argentina a alternat perioadele de pressing avansat cu faze în care a acceptat posesia adversarului pentru a lovi pe tranziție. Contra Elveției, echipa a controlat jocul prin posesie și răbdare, în timp ce împotriva Angliei a fost nevoită să construiască revenirea după ce a fost condusă. În ambele scenarii însă, reacția colectivă a fost aceeași: fără panică, fără modificări radicale ale sistemului. Din punct de vedere ofensiv, poate cel mai important argument în favoarea Argentinei este diversitatea modurilor în care poate înscrie. Nu vorbim despre o echipă dependentă de centrări sau exclusiv de atacuri poziționale. Sud-americanii marchează din combinații scurte, din faze fixe, din recuperări în terenul advers, din contraatacuri și din acțiuni individuale. Acest lucru complică enorm munca adversarilor, deoarece este aproape imposibil să pregătești un singur plan defensiv care să anuleze toate aceste variante.

  Există însă și câteva vulnerabilități care nu trebuie ignorate. În fazele eliminatorii, Argentina a primit goluri în momente în care fundașii laterali au fost surprinși foarte sus, spațiile dintre fundașii centrali și laterali au fost exploatate inteligent de adversari. Atât Capul Verde, cât și Egipt, Elveția și Anglia au reușit să creeze ocazii importante exact prin atacarea acestor culoare. Spania este probabil echipa care poate valorifica cel mai bine asemenea spații datorită mobilității lui Nico Williams, Lamine Yamal și a fundașilor laterali foarte ofensivi.

• Un alt aspect care poate influența finala este presiunea emoțională. Argentina este foarte aproape de o performanță istorică, aceea de a cuceri două titluri consecutive, performanță pe care nicio selecționată nu a mai reușit-o de la Brazilia din 1958 și 1962. Miza psihologică este uriașă, experiența acumulată în ultimii ani poate reprezenta unul dintre cele mai importante avantaje ale sud-americanilor într-un meci decisiv. Argentina ajunge în ultimul act cu cel mai bun atac al turneului, cu un grup extrem de matur din punct de vedere tactic și cu o încredere construită în urma mai multor reveniri spectaculoase.

  Totuși, pentru prima dată în această competiție va întâlni probabil adversarul care controlează posesia cel mai bine și care este capabil să îi limiteze timpul petrecut cu mingea. Tocmai de aceea mă aștept la o finală echilibrată, în care eficiența din fața porții va conta mai mult decât posesia, intervalul de 2-4 goluri rămâne, în opinia mea, selecția cu cea mai bună valoare.

• Spania este selecționata care a impresionat prin control, disciplină și un fotbal modern, capabil să domine adversarul fără a transforma posesia într-un simplu exercițiu estetic. Dacă Argentina reprezintă experiența și maturitatea unei generații care joacă împreună de foarte mulți ani, Spania este probabil cea mai spectaculoasă demonstrație despre modul în care fotbalul modern continuă să evolueze. Mulți asociază și astăzi stilul iberic exclusiv cu pasele laterale și posesia sterilă, însă echipa pregătită de Luis de la Fuente a arătat pe parcursul acestui turneu că filosofia spaniolă s-a schimbat considerabil.

  Posesia este instrumentul prin care adversarul este împins în zonele în care devine vulnerabil, odată identificat acel moment, accelerarea este aproape imposibil de oprit. Tocmai această combinație dintre răbdare și verticalitate explică de ce Spania a ajuns în finală fără să lase impresia că a fost pusă serios în dificultate de vreun adversar.

  Parcursul ibericilor confirmă această superioritate. După o fază a grupelor gestionată fără emoții, Spania a eliminat Austria cu un categoric 3-0, a trecut apoi de Portugalia printr-o victorie muncită cu 1-0, a învins Belgia cu 2-1 într-unul dintre cele mai spectaculoase sferturi ale competiției și a controlat semifinala cu Franța într-o manieră drept una dintre cele mai complete prestații tactice ale ultimilor ani.

• Spania a „sufocat” Franța prin pressing, posesie și controlul ritmului, fără să îi permită adversarei să își pună în valoare viteza jucătorilor ofensivi. Demonstrația unei echipe care a avut permanent impresia că știe exact unde și cum va ajunge mingea peste câteva secunde.Poate cel mai mare merit al selecționerului Luis de la Fuente este modul în care a reușit să îmbine experiența cu entuziasmul unei generații noi. Dacă în trecut aproape toate acțiunile Spaniei erau construite prin mijlocul terenului, astăzi jocul beneficiază enorm de explozia celor doi oameni de bandă. Obligă adversarii să își lărgească permanent blocul defensiv, în momentul în care fundașii laterali ies spre margine pentru a-i întâmpina, apar imediat spațiile dintre linii, exact acolo unde devin extrem de periculoși. Practic, Spania domină prin modul în care mută adversarul dintr-o parte în alta până când acesta pierde sincronizarea defensivă.

  Un alt element care a impresionat pe parcursul întregii competiții este recuperarea imediată după pierderea mingii. Foarte rar vedem adversarii Spaniei reușind să lege două sau trei pase consecutive după o recuperare. În momentul în care mingea este pierdută, trei sau patru jucători atacă imediat purtătorul balonului, dacă recuperarea nu este posibilă în primele secunde, întreaga echipă revine rapid într-o organizare defensivă excelentă. Tocmai acest mecanism explică de ce Spania a încasat un singur gol până în finală.

  Există însă și câteva aspecte pe care Argentina va încerca, cu siguranță, să le exploateze. În primul rând, fundașii laterali ai Spaniei participă foarte mult la faza ofensivă, în momentul în care posesia este pierdută, spațiile din spatele lor pot deveni extrem de atractive pentru atacanți precum Lautaro Martínez sau Julián Álvarez. De asemenea, atunci când presiunea exercitată în zona mediană este depășită printr-o pasă verticală inspirată, fundașii centrali sunt obligați să iasă mult din poziție, lucru care poate crea culoare importante pentru atacurile rapide. Argentina dispune probabil de cei mai inteligenți jucători din competiție atunci când vine vorba despre exploatarea unor asemenea momente, experiența lui Messi în identificarea acestor spații reprezintă unul dintre marile argumente ale sud-americanilor.

• În plan ofensiv, Spania nu produce același volum de goluri ca Argentina, însă eficiența este remarcabilă. Nu caută permanent finalizarea rapidă, preferă să prelungească fazele până când identifică varianta cu cea mai mare probabilitate de reușită. Acest lucru explică de ce multe dintre golurile înscrise de iberici au venit după acțiuni colective foarte bine construite și nu în urma unor execuții individuale spectaculoase. Este un fotbal care cere răbdare, inteligență și disciplină tactică, aceste calități au fost vizibile în fiecare partidă disputată până acum. Privind finala din perspectiva selecției interval 2-4 goluri, cred că tocmai profilul celor două echipe oferă argumentele cele mai solide. Argentina nu va renunța niciodată la atac și dispune de suficientă calitate pentru a înscrie chiar și împotriva celei mai bune apărări a competiției. În același timp, Spania creează constant ocazii prin superioritatea numerică din zonele laterale și prin pressingul foarte avansat, ceea ce face dificilă imaginea unei finale încheiate cu un singur gol sau cu un scor alb.

  Nu mă aștept nici la un festival ofensiv cu cinci sau șase reușite, deoarece importanța trofeului va determina ambele selecționate să gestioneze cu multă atenție anumite momente ale jocului. Vor exista perioade în care posesia va fi prelungită tocmai pentru a reduce riscul unor contraatacuri, intensitatea defensivă va rămâne foarte ridicată. Tocmai de aceea consider că scenariul cel mai probabil este unul în care partida produce între două și patru goluri.

  În opinia mea, această finală pune față în față două selecționate extraordinare și două concepții diferite despre fotbal.

• Argentina își construiește succesul pe experiență, pe capacitatea de a accelera exact în momentele decisive și pe o generație care știe să gestioneze perfect presiunea marilor meciuri.
  Spania impresionează prin organizare, posesie inteligentă și un joc colectiv aproape mecanic, în care fiecare jucător înțelege perfect rolul pe care îl are în fiecare fază.
  Când două echipe de acest nivel se întâlnesc într-un meci decisiv, diferențele sunt foarte rar mari, motiv pentru care selecția interval 2-4 goluri mi se pare cea mai echilibrată și cea mai bine argumentată, la o cotă de 1.55.

Citește și analiza Finalei Mici Anglia Franța!