
”Te rog să înțelegi că joc aici, sunt la echipa asta!”, țipa, dar cerberul se făcea că nu-l aude. ”La care?”, venea bășcălia. El, Leopoldo Jacinto Luque, se găsea la poarta ”Monumentalului”, dar paznicul nici nu se gândea să-l lase înăuntru.
Așa era, poate că avea și omul dreptate! Dispunea de 26 de ani în 1975, mustața nu-i era atât de cunoscută! Trecuse pe la Gimnasia de Jujuy, pe la Union, pe la Rosario, finalmente ajunsese la River Plate. A primit permisiunea, s-a apucat de antrenamente și, peste câteva zile, pe ”La Bombonera”, debuta în stil mare, cu gol contra celor de la Boca.
Se apucase de fotbal după ce văzuse niște popi jucând în sutană. Era ”fiert” pe bicicletă, dar a schimbat macazul. I-a fost greu. Extrem de greu. Antrenorii nu avuseseră încredere în el. ”Nu mai pierde timpul liber al mamei tale, caută-ți un loc de muncă serios sau continuă studiile”, auzise de la un tehnician de la Union, care-i făcuse vânt pe scări. Dar nu disperase, trăsese tare și, la 23 de ani, debuta în Primera Division, pentru Rosario.
A debutat într-un 11-0!
L-au luat la marea echipă națională a Argentinei. Doamne, ce trupă! Cu Gatti, cu Ardiles, cu Kempes, cu Valdano rezervă. 11-0 cu Vanezuela, gol la debut, în august 1975. A continuat să ”rupă” la River, cu 75 de goluri în 176 de partide.
Leopoldo Luque in duel cu Leovegildo Lins Da Gama Junior. Duel la Mondialul din Argentina, 1978
Apoi, Argentina a organizat Mondialul din 1978. Kempes pentru Ardiles, ”Ossie” către Luque, omul saltă balonul, voleu și mustața devine arhicunoscută: 2-1 cu Franța, golul victoriei, după ce Platini anihilase punctul lui Passarella. L-au lovit dur. Cotul a plecat de la locul lui. S-a dus către vestiare. S-a întors din drum: Menotti făcuse cele două schimbări, cum să-i lase așa? Cu brațul legat a strâns din dinți și a jucat… Erou național.
A doua zi, de dimineață, l-au anunțat să dea o fugă până la barul locului în care erau catonați. ”Cine-i?”, a întrebat. ”Rubedenii, familia”… Gândea c-au venit să-l întrebe de accidentare. Cacho, cu doi ani mai mare ca el, venea la Buenos Aires, să asiste la meci. Camionul pe care-l conducea a făcut accident. Era ceață. Ceață de o tăiai cu o pânză de bomfaier. Cacho era fratele său. Murise în ziua meciului cu francezii. Carbonizat, pentru că nu putuse ieși de sub fiarele contorsionate.
I-au dat voie să plece spre Santa Fe. N-a fost cu Italia, meci pierdut cu 1-0, n-a fost cu Polonia. În timp ce stăteau la priveghi, tatăl său i-a cerut să se întoarcă în cantonament…
Asta a făcut. Menotti l-a îmbrățișat. ”Ție niciodată nu ți-a fost ușor nimic, așa că știu că te vei descurca și de data asta!” Auzise că la River, în timpul unui meci, jucase cu niște coaste fisurate și nu ieșise de pe gazon până când nu simțise că nu mai are aer. Un centimetru, hai, poate doi mai erau până ca acestea să ”storcească” plămânul…
A prins acel 6-0 cu Peru. A suferit toată viața câd auzea că băieții ăia s-au dat deoparte, pentru niște vapoare de făină… 3-1 cu Olanda, la închidere, pe ”Monumental”, căsuța sa. Plin de sânge. La o ”întâlnire” cu unul dintr frățiorii Van der Kerkhof, îi spărseseră nasul. Când Daniel Bertoni a marcat, au mers să se îmbrățișeze. Roșul a ajuns pe tot tricoul. Așa a primit trofeul pe care l-a sărutat. Plin de sânge. Plângea. De bucurie. De tristețe. Kempes avea șase. El, patru. Al doilea golgeter al Argentinei.
”Am un glonț pe țeavă!”
Dar vremurile erau grele. Dictatură militară, cu Jorge Rafael Videla. Oamenii dispăreau, subit, de pe străzi. Jucase cu River, era obosit, mergea spre casă. Un bărbat, în fugă, se apropiase de el. I-a cerut actele, a scos un pistol, a spus că e de la poliție. L-a crezut, ce era să facă? Apoi a auzit: ”Stai liniștit! Dacă aud un singur sunet, îți zbor creierii. Am un glonț pe țeavă”. Fix în acel moment, a simțit ceva rece pe tâmplă.
1978 World Cup winner Leopoldo LUQUE has passed away. #RIP pic.twitter.com/vGUHsHPgPL
— Old School Panini (@OldSchoolPanini) February 15, 2021
L-au jefuit, l-au sechestrat. ”Am scăpat ca prin miracol, dar, după ce mutaseră pistolul la ceafă, așteptam să tragă. În capul meu auzeam doar pocnetul împușcăturii. Da, claro, mă gândeam că voi fi ucis!”, spunea, peste ani, în ”Clarin”. Patru decenii ținuse povestea doar pentru el. Vremurile triste trecuseră, ce rost mai avea să umble în jăraticul memoriei?
Din 1981, a părăsit fotbalul mare. Menotti l-a uitat pentru ”Mundialul” din Spania. Adunase la națională 43 de meciui și 21 de goluri.
În februarie 2007, înfarct. A supraviețuit. Apoi, fix de Crăciun, anul trecut, simptome de coronavirus. La început, totul păra ok, cât poate părea ok un bătrân la 70 de ani căruia Covid-ul îi dă târcoale. Dar, pe 4 ianuarie 2021, au apărut complicațiile: dublă pneumonie, nevoie de oxigen… Luni, 15 februarie, inima i s-a oprit, nițel. Părea că a trecut și peste asta… Din păcate…
”Îi ziceam <<Caracatița>>, pentru că mereu dădea din mâinile alea ale lui, lungi”, își aducea aminte Jorge Olguin, campion mondial în 1978. Așa e! Dacă privești imaginile, mustăciosul e mereu cu brațele în aer…
Pe 25 noiembrie a plecat Maradona. Pe 8 decembrie, Sabella. Apoi, acum, Leopoldo Luque. Un campion mondial, un antrenor finalist de turneu de fotbal mondial, alt campion mondial… ”Caracatiță, no es un adios sino un hasta luego”…
La Unibet poti urmari in direct toate meciurile sezonului si gasesti o oferta completa privind pariurile pe fotbal din Spania. Fie ca doresti sa mizezi antepost, pe castigatoarea trofeului sau pe golgheter, fie ca vrei sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, sau chiar sa cunosti soarta selectiilor tale, in maximum 60 de secunde, gratie sectiunii Action Betting, la agentia noastra gasesti cele mai bune optiuni, inclusiv inovativa functie care iti permite sa combini tipuri de pariuri multiple intre mai multe evenimente.

