Sari la conținutul principal
1188472896

Elias Querejeta a debutat la Real Sociedad când abia adunase 18 ani. Era 1952, băiatul, atacant, o mare speranță. Studia și Dreptul, și Chimia, în același timp, dar iubea, mult, mingea. ”Deși ni s-a dus buhul că noi, fotbaliștii, abia știm a scrie, reprezentăm echipa cu cei mai mulți studenți”, obișnuia să spună.

Pe 9 octombrie 1955 a venit cel mai tare gol al carierei sale: minutul 40 al meciului cu Real Madrid, de pe ”Atocha”. A râs de Atienza, l-a driblat pe marele Marquitos, l-a așteptat pe Alonso să iasă și a odihnit mingea la colțul lung. Acel Real Madrid era al acelui Alfredo Di Stefano… 41 de partide, șase goluri.

Dar în afară de fotbal, de Solon și de dehidrohalogenarea unui derivat halogean, Elias iubea filmul. După șase sezoane de stat la Real Sociedad, pelicula îl extrăsese de acolo. Avea un prieten bun, Anton Eceiza, și el topit după turul de manivelă. Acceptase să-i plătească acestuia studiile la ”Academia de Cinematografie din Madrid”, cu pretenția ca acesta să-i arate tot ceea ce învață acolo.

În 1961, Elias Querejeta abandonase, definitiv, ideea de a mai reveni pe gazon. Se stabilise la Madrid, dar nu pierduse contactul cu foștii colegi. Le scrisese acestora, le povestise că e gata să fondeze o companie producătoare de pelicule, ”Laponia Films”, și îi întreba dacă nu vor să devină acționari contra a 1.000 de pesetas de căciulă. Băieții de la echipă, el și Eceiza.

A primit 14 de ”DA”! Consiliul de Administrație se ținea când bascii aveau meci în capitala Spaniei. Chiar pornise la drum o glumă: când avocatul de la ”Laponia Films” dădea citire celor prezenți, Araquistain, Echarri, Elizondo, Gabiola, Gordejuela, Peporro, Paz, Alquiza, Azcarate, Rivera ori Gallastegui, practic lectura primul ”11”. A, cei din San Sebastian îl convinseseră și pe medicul echipei, don Echavarren, care sărise, și dumnealui, cu banul.

 

viridiana poza 1 jpeg

Afisul filmului (sursa: benitomovieposter.com)

 

Prin 1961, la o astfel de agapă, Querejeta apăruse cu una bucată propunere: urma să se turneze un film produs de mexicanul Gustavo Alatriste, soțul actriței Silvia Pinal. Regizor avea să fie imensul Luis Buñuel. Era nevoie de bani, la un buget estimat la 9.000.000 de pesetas. Cei de la ”Laponia” s-au băgat instant: 1.250.000 de pesteas în total, parte egală fiecare.

 

Vitoria Lipan de peste opt ani

 

Buñuel a dat drumul la treabă. Titlu: ”Viridiana”, după numele Sfintei din Italia, venerată de Biserica Catolică. Peliculă grea, grea de tot, cu mii de subtilități, contrastul dintre evlavia bisericească și realitatea de zi cu zi. Silvia Pinal și Fernando Rey țin afișul, dar un rol senzațional îl face Margarita Lozano, cea care în 1969 avea să joace în ”Baltagul”, capodoprea lui Mircea Mureșan. Regizorul a fugit de regimul lui Franco, s-a refugiat în Mexic, cerberii sunt pe urmele sale.

Cenzura taie unele scene, le schimbă pe altele, dar filmul se face. În spatele turnării sale se desfășoară, practic, altă poveste. Cei de la Festivalul de la Cannes invită fimul fără să-l fi văzut vreodată, pentru că încă se monta. Deoarece în Spania nu a primit permisiunea de a rula la cinematografe, ajunge în Franța cu o camionetă în care se găseau trei toreadori și un picador: printre ”ustensilele” lor șade ascunsă și ”Viridiana”. Cenzorilor le-a poposit pe masă o copie incompletă, fără sonor…

Filmul e bun, e dur, răstoarnă prejudecăți. Vaticanul se alarmează, vrea suspendare. Dar organizatorii de la Cannes îi acordă cea mai mare distincție, ”Palme d’Or!” Buñuel nu e pe acolo, i s-a spus să stea în chilia sa. Muñoz Fontan, cel care se duce să ridice diploma și trofeul, e destituit a doua zi. Scenele fac înconjurul lumii, regizorul primește recunoașterea internațională. ”Viridiana” e atât de cutremurătoare, încât acceptul de a fi difuzată în Spania vine abia 15 ani după, în 1977!!!

”Laponia Films” n-a mai viețuit mult. Jucătorii au decis să încheie toate socotelile, înainte de a cunoaște finalitatea Festivalului de la Cannes. Când au auzit de premiu, era prea târziu: Querejeta și ceilalți băieți au mai recuperat doar 20.000 de pesetas. Dar nimănui nu i-a părut rău.

 

viridiana poza 2 jpg

Silvia Pinal, actrita care trăiește și astăzi a primit trofeul de la Cannes acordat filmului ”Viridiana” (poza din 2009)

 

”Viridiana” e considerat, și azi, unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei hispanice. Luis Buñuel, mare prieten cu Salvador Dali, s-a stins, în Mexic, în 1983, după ce a primit un ”Oscar”. Un cancer de plămîni l-a luat, la 78 de ani, pe Elias, în 2013. Margareta Lozano, cea care o interpreta magistral pe slujnica Ramona, apoi pe Vitoria Lipan, trăiește și azi. Pe 14 februarie a adunat 90 de primăveri!!!

 

La Unibet poti urmari in direct toate meciurile sezonului si gasesti o oferta completa privind pariurile pe fotbal din Spania. Fie ca doresti sa mizezi antepost, pe castigatoarea trofeului sau pe golgheter, fie ca vrei sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, sau chiar sa cunosti soarta selectiilor tale, in maximum 60 de secunde, gratie sectiunii Action Betting, la agentia noastra gasesti cele mai bune optiuni, inclusiv inovativa functie care iti permite sa combini tipuri de pariuri multiple intre mai multe evenimente.