
Pe 2 septembrie 2000, antrenorul l-a anunțat pe Joaquin că va debuta, a doua zi, la un Compostela – Betis, în Segunda Division. Avea 19 ani. În avion, Juan Merino, căpitanul echipei, i-a ascuns ghetele de fotbal. Tânărul le-a găsit și acolo, în auzul tuturor, a răcnit, cu tupeu, nervos: ”Juan, o să vină vremea când vei vrea să le speli!” Și s-a făcut liniște!
Anii au trecut.
Joaquin a rămas, la Betis, șase ani. Îl mai țineți minte din ”dubla” cu Steaua, din 2006? Peste 200 de partide, o Cupă a Regelui. Calificare în UEFA Champions League, o victorie contra celor de la Chelsea, un egal pe ”Anfield Road”, cu Liverpool. Apoi a trecut, cinci sezoane, la Valencia.
Cel mai scump transfer de până atunci din istoria trupei la care au evoluat Belodedici, frații Ilie ori Gabi Popescu. Malaga, 60 de partide oficiale, și puțin aer de Serie A, Fiorentina, cu semifinale de Europa League.
Cu 13 ani în urmă, Joaquin evolua contra Stelei, care elimina trupa iberică, în drumul spre semifinalele Cupei UEFA
Pe 31 august 2015, cu puțin timp înainte ca peste perioada de transferuri să se tragă obloanele, Joaquin s-a întors la Betis. Specialiștii au spus că la 34 de ani e cântecul de lebădă, că cei din Sevilla au făcut un gest frumos dându-i posibilitatea să se retragă de la echipa la care a debutat.
Dar 20.000 de oameni care au venit, pe ”Benito Villamarin” la a sa prezentare, au demonstrat că Joaquin este cel mai iubit jucător al ultimilor 20 de ani și că atât ei, cât și fotbalistul, nu se gândesc la o partidă de adio. Pe la mijlocul lui 2018 – 2019 a marcat golul său cu numărul 100. Anii continuau să se adune, dar el rămânea pe gazon.
Corect, de cele mai multe ori nu era titular, dar, atunci când intra, își făcea cât mai bine datoria. Mai mult, veșnic pus pe glume, mereu cu zâmbetul pe buze, ”ținea” vestiarul.
Buyo, Eusebio, Raul, Zubirarreta
Duminică, Joaquin a bifat partida cu numărul 770 ca profesionist. A avut nevoie de 20 de minute pentru a marca…trei goluri contra celor de la Athletic Bilbao, echipa cu cele mai puține goluri primite, până atunci, în Primera Division, doar nouă în 15 etape. ”Este prima triplă din cariera mea și cred că și ultima. Nu sunt eu cel care să marcheze multe goluri”, a spus. Apoi, online-ul a început să vuiască!
La 38 de ani și 140 de zile, Joaquin devenise cel mai bătrân marcator din Primera Division, trecând peste miticul Alfredo Di Stefano, cu 37 de primăveri și 255 de zile, în 1964. ”E ceva senzațional pentru mine, la al 20-lea sezon ca profesionist”, a spus în fața jurnaliștilor, cu care s-a înțeles, perfect, încă de la debut.
Cum este și firesc, statisticienii s-au pus pe scormonit. Cele mai multe victorii în LaLiga, 217, dacă ținem cont că nu a evoluat, niciodată, la echipele ”istorice”, Real Madrid, FC Barcelona ori Atletico. Cu 103 goluri, fotbalistul în activitate cu cele mai multe prezențe în Primera Division, 533. Adica al cincilea din toate timpurile după Buyo (542), Eusebio Scristan (543), Raul (550) și Zubizarreta (622). ”Să nu exagerăm!”, a spus el. ”Să te gândești la recordul lui Zubizarreta este o nebunie. Podiumul, da, poate fi atacat”, a comentat Joaquin.
După o săptămână în care a participat la mai multe acte de caritate, Joaquin a ”găsit” timp și pentru a marca un hat-trick. ”Până prin 2005, n-am fost atent cu viața mea. Victor Fernandez ori Lorenzo Serra Ferrer (n.r. – antrenori la Betis) îmi spuneau, pe atunci, că nu e normal ca dimineața să nu mă găsească la mine în pat, acasă. Mi-am dat seama că nu e ok să-mi bat joc de munca mea, așa că m-am apucat, serios, de fotbal”.
Contra lui Athletic, echipă care primise doar nouă goluri până la meciul cu Betis, Joaquin a punctate de trei ori!!!
Seara, în liniștea căminunului, așa cum îi este obiceiul, s-a filmat. Calm, abia șoptit. ”Vreau să mulțumesc tuturor. Este o zi pe care nu o voi putea uita niciodată, cât voi trăi”, a spus el. După care a adăugat: ”Și voi bea un păhăreeeel, un păhăreeeel!”…, începând să țopăie. Joaquin în stare pură.
Zilele următoare e așteptat să semneze prelungirea contractului. 40 de ani îl vor prinde tot la Betis.
Consulta oferta de pariuri online pe fotbal de la agentoia noastra. Avem o oferta vasta, unde gasesti optiuni antepost, pre-meci, live si chiar action betting, revolutionarele pariuri a caror soarta e decisa in maxim 60 de secunde. Pe langa toate aceste posibilitati, te poti bucura si de combinarea diverselor pariuri multiple realizate cu Bet Builder.

