Sari la conținutul principal
Doru Craciun

Mi-au scos golurile din cap. Ultimul bilet pe care l-am propus aici a fost pierdut fără drept de apel. Avea o cotă de 13.

Tocmai de aceea, astăzi am plasat un bilet format doar din pariuri pe soliști.

În total sunt 7 meciuri, toate se vor juca sâmbătă și Duminică.

Campionatele sunt pe final. Două sau 3 etape mai sunt de jucat. Am analizat oferta din scoarță în scoarță, am calculat și am ales doar echipe care încă mai luptă pentru ceva. În mare parte le-am luat pe cele care sunt angrenate în dueluri pentru Cupele Europene, dar am și una care se zbate pentru salvarea de la retrogradare.

Pentru cei care caută ponturi pariuri bine argumentate, finalul de sezon este momentul ideal să urmărești motivația echipelor, absențele importante și contextul clasamentului. De multe ori, aceste detalii cântăresc mai mult decât forma de moment și pot face diferența între un bilet inspirat și unul riscant.

Biletul l-am juca la Unibet cu o miză de 250 de lei. Cu ajutorul Combo Booster-ului am un posibil câștig de 6.256 lei. 1.200 de lei mi-a dat în plus Combo Booster-ul. E foarte bine!

Voi însă nu trebuie să îmi copiați și miza. Puteți juca mult mai puțin sau poate că unii își permit mai mult. Fiecare cât are, cu condiția să o facem responsabil.

Hai să le luăm pe rând, ca de obicei:

Brighton vs. Wolves

În Premier League au mai rămas de jucat încă 3 etape. ”Pescărușii” de la Brighton sunt angrenați în lupta pentru Europa League. După înfrângerea din runde trecută de la Newcastle nu își mai permit niciun pas greșit.

Ar fi culmea să o facă cu Wolves, echipă care e deja retrogradată în eșalonul secund. ”Lupii” par a fi cedat și lupta de orgoliu. În ultimele două deplasări, la Leeds și West Ham au luat în total 7 goluri, iar în acest sezon, pe teren străin nu au nicio victorie. Doar 5 remize și 12 înfrângeri.

Brighton NU are cum să scape victoria. Am jucat 1 solist la cotă de 1.29

Manchester City vs. Brentford

Ce ne-au făcut luni ”Cetățenii”!! Au scos doar o remiză pe terenul lui Everton, când toată lumea se aștepta la un 2 solist. Din cauza acelui egal, cel mai probabil Manchester City va pierde titlul.

Dacă nu o bat pe Brentford o vor face oficial. Deci mă aștept ca vedetele lui Pep Guardiola să nu cedeze încă lupta.

City nu are absențe notabile. Mă aștept să câștige, chiar dacă poate nu detașat. Am mers tot pe 1 solist, la cotă 1.37

Hoffenheim vs. Werder Bremen

Am trecut în Bundesliga, acolo unde se va disputa penultima etapă, iar lucrurile nu sunt clare deloc, pe multe paliere.

De exemplu, Hoffenheim se află pe locul 6, dar la egalitate de puncte cu locul 4, poziție care duce în Champions League. Cum Stuttgart și Leverkusen au meci direct,  această etapă poate fi decisivă pentru Hoffe.

Pentru asta trebuie să o învingă pe Werder Bremen. Alb-verzii mai au nevoie de 1 singur punct pentru a fi teoretic salvați de baraj. Însă chiar și fără el, e puțin probabil ca Bremen să intre la duel direct pentru salvarea de la retrogradare.

În tur, Hoffenheim s-a impus în deplasare cu 2-0. Mă aștept să bată și sâmbătă. Cota este 1.48

Lecce vs. Juventus

”Bătrâna Doamnă”, altă echipă care weekendul trecut ne-a zguduit serios bugetele după egalul de acasă, 1-1, cu Verona.

În Serie A mai sunt 3 etape de disputat, iar dacă Juve nu bate atunci locul de Champions League devine foarte problematic. Asta și pentru că principalele adversare, AS Roma și Como au meciuri ușoare în această rundă.

Ok, și Lecce încă nu a scăpat de emoțiile retrogradării, dar diferența dintre cele două e foarte mare. Refuz să cred că Juventus se va împiedica din nou.

Îi dau 2 solist, curajos! Cota este 1.48

 

  • Brighton – Wolves- 1, Cota: 1.29
  • Manchester City – Brentford- 1, Cota: 1.37
  • Hoffenheim – Werder Bremen- 1, Cota: 1.48
  • Lecce – Juventus- 2, Cota: 1.48
  • Cremonese – Pisa- 1, Cota: 1.70
  • Hartberg – Sturm Graz- 2, Cota: 1.84
  • Dinamo – FC Arges- 1, Cota: 1.67

 

Cremonese vs. Pisa

Aici datele problemei sunt simple, doar cota mare pentru victoria gazdelor mă pune puțin pe gânduri, dar poate bookmakerii de asta ne-au dat-o așa ca să ne sperie și să nu o jucăm.

Dacă pierde, Cremonese e retrogradată. De partea cealaltă, Pisa este deja oficial în Serie B și a pierdut ultimele 6 meciuri din campionat.

Trebuie să fie victoria gazdelor. NU am cum să nu joc pe așa o cotă. 1.70 pentru 1 solist.

Hartberg vs. Sturm Graz

Am ajuns în Campionatul Austriei, acolo unde bătălia pentru titlu este în plină desfășurare.

Liderul LASK are meci deosebit de greu cu Salzburg. Sturm Graz, echipa aflată pe locul 2, poate profita și poate trece în fruntea clasamentului.

Pentru acest lucru are nevoie de victorie la Hartberg, echipă care în acest moment nu prea mai are șanse la Cupele Europene. Sturm a câștigat și ultimele 3 deplasări la Hartberg.

Merg pe 2 solist la cotă de 1.84. Cea mai mare de pe bilet

Dinamo București vs. FC Argeș

Ultimul meci l-am ales din Superliga. Trebuie să fiu patriot și să joc și ceva de pe plaiurile mioritice, mai ales când vine vorba de echipa mea de suflet.

”Câinii roșii” au nevoie de toate cele 3 puncte ca să ajungă la barajul care îi poate duce în Conference League. Participarea într-o cupă europeană ar fi mană cerească pentru alb-roșii.

Și dacă nu o bați pe FC Argeș, echipă care nu are dreptul să joace în Europa în acest sezon, atunci pe cine să mai bați?

Kopic și compania trebuie să câștige în fața propriilor suporteri. 1 solist la cotă 1.67, fără să stau pe gânduri!

Vă las mai jos print cu biletul și celebrul de pe acum îndemn: pariați responsabil!

Biletul zilei Doru Craciun