Wimbledonul masculin pleacă la drum în anul în care Regatul României cucerește Independența de Stat, 1877. Iarbă, suburbie a Londrei. Varianta feminină apare la 1884, când surorile Watson – Maud și Lillian – se duelează în prima finală. Maud, mai tânără, se impune cu 6-8, 6-3, 6-3.

Avea să plece, ca soră medicală, pe frontul Primului Război Mondial, de unde se întorcea cu medalia Membru al Ordinului Imperiului Britanic pentru merite deosebite. De atunci au trecut mai bine de 135 de ani și doar cele două războaie mondiale au putut opri faimoasa competiție.

Simona și Serena se vor duela în ultimul act din 2019. Asemenea superbei povestiri cu Benjamin Button, haideți să ”țopăim” din 10 în 10 ani înapoi, în negura timpului, pentru a afla ce s-a petrecut pe terenurile de la ”All England Lawn Tennis and Croquet Club”…

2009

Cu zece ani în urmă, surorile Williams au disputat ultimul act. Și în 2008 avusese loc aceeași finală, Venus impunându-se cu 7-5 și 6-4, după ce în 2007 tot ea ridicase deasupra capului trofeul, 6-4, 6-1 cu franțuzoaica Marion Bartoli. De această dată, Serena s-a a cucerit trofeul, după 7-6, 6-2

1999

Linsday Davenport are 23 de ani și e în mare formă. A cucerit Open-ul francez, în 1998, de asemenea U.S. Open, apoi, în 2000, va face rost de un Australian Open. Ultimul act e prilej de întâlnire cu ”veterana” Steffi Graf, 30 de ani, pe care o va învinge cu 6-4, 7-5. De asemenea, americanca va pleca acasă și cu trofeul de la dublu.

1989

Steffi Graf și Martina Navratilova se duelează în finala de la Wimbledon pentru a treia oară la rând. Germanca trecuse în semifinale de legenda vie Chris Evert, care atinsese penultimul act pentru a 52-a oară în istorie, record în Era Open, pornită la drum în 1968.

Cehoaica Martina Navratilova deține cele mai multe titluri la Wimbledon, nouă la număr. S-a apucat de treabă în 1978 și a terminat în 1990…

1979

Martina Navratilova și Chris Evert Lloyd reeditează finala din 1978. Cehoaica se impune cu 6-4, 6-4, într-un turneu în care a noastră Virginia Ruzici ajunge până în al patrulea tur, unde este învinsă de T. Austin.

1969

Ann Jones și Billie Jean King dispută una dintre cele mai tari finale, 3-6, 6-3, 6-2, a doua ediție din Era Open. Jones este o fostă jucătoare de tenis de masă care a schimbat paleta cu racheta. Va cuceri, în întreaga carieră, opt titluri de Grand Slam – trei la simplu, trei la dublu și două la dublu-mixt.

1959

Maria Bueno se găsește cu Darlene Hard, din SUA, 6-4, 6-3. Este primul titlu al jucătoarei din Brazilia, cel de-al doilea va veni anul următor. Bueno este cea mai de succes sportivă de gen din întreaga Americă de Sud și singura care a cucerit un Wimbledon. Evolua cu un pluover (da, ați citit bine!) lung, cu un ”V” larg, terminat cu nasturi. La finele lui 1959, Poșta Braziliană a scos un timbru în amintirea succesului său, în timp ce faimoasa agenție Associated Press a desemnată-o ”Atleta Anului”. Avea să se stingă în iunie 2018, la 78 de ani.

1949

Louise Brough vs. Margaret duPont și unul dintre cele mai tari scoruri înregistrate vreodată: 10-8, 1-6, 10-8, într-o ediție în care primii cinci capi de serie au provenit din Statele Unite.

1939

Cel de-al Doilea Război Mondial bate la ușă, așa că aceasta va fi ultima ediție, urmând o pauză destul de mare, de șase ani. Alice Marble, din SUA, trece, cu 6-2 și 6-0 de britanica Kay Stammers. Marble aduna patru U.S. Open (U.S. Championships) și un Wimbledon și juca tenis până cu câteva zile înainte de plecare, la 77 de ani, în 1990…

1929

Aici trebuie să discutăm mai mult despre Helen Wills, cunoscută, apoi, ca Helen Wills Moody, campioană după o victorie lejeră, 6-1, 6-2 cu Helen Jacobs. Fata va cuceri Wimbledon-ul de opt ori, între 1927 și 1938, apoi, vreme de nouă ani, se va vorbi despre ea ca despre numărul unu mondial (1927 – 1933, 1935 și 1938).

Personajul e imens: o făptură elegantă, distinsă, ce ține de două ori – în 1926 și 1929 – coperta revistei ”TIME”, o doamnă ce militează pentru drepturile reprezentantelor sexului frumos. În 1933 îl învinge, în cadrul unui meci demonstrativ, pe ocupamntului locului al optulea în clasamentul celor mai buni jucători americani!!!

Dar cea mai frumoasă reverență la adresa sa vine din partea imensului Charlie Chaplin. Întrebat care este cel mai frumos lucru zărit, vreodată, în a sa viață, ”Charlot” răspunde: ”Mișcările Helenei Wills jucând tenis!”

Helen Wills Moody, una dintre cele mai elegante jucătoare de tenis din istoria Wimbledonului, o doamnă cu opt titluri, toate obținute în perioada de amatorism

1919

Suzanne Lenglen, franțuzoaica, trece cu 10-8, 4-6 și 9-7 de Dorothea Lambert Chambers. Despre campioană se vorbește ca despre cea mai tare jucătoare din istorie, iar cifrele sale sunt atât de impresionante, încât e greu să le accepți: 241 de titluri, 341 de jocuri și doar șapte înfrângeri (procentaj de reușită de 98 la sută)!!! În iunie 1938 află că are leucemie. Orbește în trei săptămâni. Se stinge pe 4 iulie 1938, la doar 39 de primăveri.

1909

Dora Boothby trece de Agner Morton în trei seturi, 6-4, 4-6, 8-6, dar campioana din 1908, Charlotte Sterry, nu se prezintă spre a-și apăra titlul, din cauza unei accidentări.

1899

Blanche Hillyard, din Marea Britanie, nu are probleme cu a sa compatrioată, Charlotte Cooper Sterry: 6-2, 6-3. Sterry nu era orșicine: devenise de cinci ori câștigătoare și deținea recordul de cea mai ”bătrână” ridicătoare de trofeu deasupra capului, la 37 de ani și 282 de zile.

1889

În anul morții lui Eminescu, la un…cincinal de când la Wimbledon fetele au jucat, oficial, tenis pentru prima dată, Blanche Hillyard trece de Lena Rice, cu 4-6, 8-6, 6-4. Hillyard va termina pe primul loc de șase ori și de șapte ori pe poziția secundă, cifre impresionante.

Cu doi ani înainte, la o săptămână distanță după ce cucerise trofeul, avea să se căsătorească cu George Whiteside Hillyard, un faimos jucător de tenis ce activa între 1886 și 1914 fiind, în același timp, și un redutabil campion la cricket…