In urma cu doua luni, redactam cu emotie articolul in care vorbeam despre implinirea a 25 de ani de cand i-au taiat picioarele lui Maradona. Acum dezbatem un alt subiect ce tine de Argentina, din nefericire unul trist.

Don Carlos Bilardo, selecționerul argentinian, aproape că nu s-a oprit când l-a zărit pe coridorul hotelului. A trecut pe lângă el, s-au atins umăr de umăr și atunci i-a spus: ”Grijă mare, tu vei juca!”

Băieții se aflau în Mexic, CM de fotbal din 1986. Daniel Passarella, imensul, suferea de ”Boala lui Montezuma”, un virus gastrointestinal ce-l făcuse să piardă șase kilograme, abia se mai ținea pe picioare. Așa că el, Jose Luis Brown, urma să fie titular contra Coreei de Sud, în primul meci. El, jucătorul fără echipă de club!!!

Se trăgea din niște scoțieni ajunși, pe la 1800,în patria tangoului, de unde și numele de familie. Îl alintau ”Tata”, pentru că venea dintr-un orășel uitat de lume, din pampa cea umedă, un loc cu 8.000 de suflete. Obosise mult mingea la Estudiantes, din 1975 până prin ’83. Fundaș puternic, zisese să-și încerce norocul și pe la Boca. Dăduse greș și, după doar nouă meciuri aici, ajunsese la Deportivo Español. Jucase în cinci meciuri, apoi, la început de 1986, cei de acolo îl chemaseră la o discuție și-l anunțaseră, sec, că nu mai are echipă! După vreo 320 de meciuri în prima ligă era șomer!

O poza care-l surprinde pe Lionel Messi alaturi de Jose Luis Brown, secundul nationalei “pumelor, inaintea meciului cu Spania din 2010. 

Libero, nu libro!

Dar Bilardo, care-l antrenase pe vremea când evolua la Estdiantes, nu l-a uitat. Îl știa disciplinat, corect, muncitor, așa că l-a convocat pentru ”Mundialul” din Mexico. Dacă-l iubea? Cu vreo două luni înainte de turneul final, don Carlos dă un interviu. Ori nu e prea concentrat, ori e zarvă, dar atunci când este întrebat ce ”libro” (n.r. – ”carte”, în limba spaniolă) preferă, înțelege ”libero” și răspunde, degrab: ”Tata” Brown!

Argentinienii ajung cu bine în Mexic. El, nu! Avusese 10 operații la genunchi. ZECE, opt la dreptul, două la stângul. ”Uneori, la pauză, doctorul îmi scotea seringi pline cu sânge de acolo, de lângă rotulă. Îmi spunea că-mi bat joc de mine, că la 50 de ani n-o să mai pot merge. Dar eu îl obligam să mă înțepe!”

A prins meciul contra celor din Coreea de Sud. Apoi a evoluat împotriva Angliei, în acel meci memorabil. A venit ziua finalei cu Germania Federală. El, omul plin de accidentări, el, omul fără de echipă, el, omul adus pentru a fi un fel de Sancho Panza pentru Passarella, da, el, era titular în ultimul act!

Doamne, ce trupă aveau! Cu Nery Pumpido, cu Oscar Ruggeri, cu Valdano, cu Burruchaga, cu Maradonelul. Prin minutul 23, la o lovitură liberă, ”Burru” se pregătea să execute, de pe dreapta. A cerut voie să urce în careu, Schumacher a ieșit ”pe sub” și ”Tata”, cu capul, a marcat. Era primul său gol la echipa națională, adică gheață spartă într-o finală de mondial. Doar 65 de oameni au înscris aici, iar numărul se reduce la 42 dacă ne referim doar la cei care au și punctat, au și ridicat, deasupra capului, trofeul.

Se duce în stânga, aproape de corner, se pune în genunchi, lipește palmele de ochi. Nu poate crede! Jorge Valdano face 2-0. Franz Beckenbauer nu mai are ce să aștepte. Aruncă în luptă un băiat, Dieter Hoeness, care trebuie să-l destabilizeze pe Brown. ”Tata” e mereu cu capul sus, își scoate perfect colegii la ofsaid, dirijează magistral apărarea. Hoeness nu numai că ajută ca tabela să arate 2-2, dar, la o lovitură liberă, pleacă precum o locomotivă cu reacție și se lovește de argentinian.

Luxație a umărului! Medicul Raul Madero îi arată semn lui Bilardo că omul nu va mai putea continua. Dar nu știe ce poate ”Tata”! Mușcă tricoul, îi face o gaură în el, bagă degetul acolo și așa, imobilizat, se proclamă Campion al Lumii, pentru că Burruchaga închide tabela la 3-2, în minutul 84!!!!

Fotografia de prezentare a Argentinei, inainte de Mondialul din 1986. “Tata” Brown (al saptelea, din randul de sus), avea sa deschida scorul in marea finala contra Germaniei de Vest, castigata cu 3-2. 

Răpus de Alzheimer, singurul adversar care l-aînvins

Adună 36 de partide, pânăîn 1990, cu tricoul ”albiceleste”. Este anti-eroul perfect. Un deținător de titlu mondial care nu apare în poze, nu vrea să dea interviuri. Era pasager, Bilardo l-a suit în naveta spațială, au mers pe Lună, apoi a coborât și s-a întors la ale sale. A cochetat, puțin, cu antrenoratul, dar bolile au început să-i dea târcoale. A aflat că are Alzheimer. Singurul fundaș ce avea să-l învingă, pe 12 august, anul acesta, când pleca. La auzul veștii ,Rugerri, da, marele Oscar, a început să plângă.

Pe când avea 59 de ani, picioarele l-au lăsat. ”Le folosisem prea mult”,  avut el puterea să glumească. ”Uite, în avion, de exemplu, când călătoream mult și aveam nevoie să merg la baie, îmi atârnam de picioare greutăți, ca să-mi lucrez cvadricepsul”, declara. Speriat, reporterul îl întreba dacă a meritat: ¡Hombre, soy campeón del mundo!”

Jose Luis ”Tata” Brown. 10 noiembrie 1956 – 12 august 2019