
Cel mai important eveniment sportiv al Planetei stă să înceapă. Turneul Final 2026 bate la ușă și calculele sunt mai intense ca niciodată.
Am luat o scurtă pauză de la biletele pe câștigătoarea grupei. Voi reveni curând la ele.
Până atunci am făcut niște cote frumoase pe marcatori. Unibet a pus la dispoziția tuturor jucătorilor o ofertă de Pariuri Sportive antepost pe Cupa de Fotbal 2026 uriașă. E chiar păcat să nu încerc mai multe variante.
Pe marcatori putem plasa doar pariuri single, ceea ce e și perfect pentru mine. Eu am investit 1800 de lei pe 6 selecții. Posibilul câștig este de 6100, dar evident că nu mă aștept să le prind chiar pe toate. Scopul meu este să prind 5 dintre ele, dar m-aș mulțumi și cu 4.
Știți regula! Fiecare trebuie să parieze atât cât își permite, fără să simtă o presiune pe buget sau să își pericliteze în vreun fel situația financiară.
Hai să vă arăt la ce m-am gândit:
Vinicius De Oliveira Junior va fi golgheterul Braziliei
Băiatul care juca desculț în São Gonçalo, așa cum îi place chiar lui să își spună. Asta pentru că provine dintr-o familie foarte modestă. Acum e unul dintre puținii fotbaliști care au reușit să înscrie în două finale de Champions League.
Știu! Și pe mine mă enervează simulările lui, dar cu toate astea rămâne un jucător exploziv. Când dă drumul la șprint abia îl mai poți vedea.
”Doar” 150 de milioane de euro este cota lui de piață. În acest sezon are 17 goluri și 13 pase decisive în 43 de meciuri pentru Real Madrid.
Unibet mi-a dat o cotă mărită la 4.00 pentru acest pariu. Am riscat 350 de lei pe el.
Luis Diaz va fi golgheterul Columbiei
În copilărie era atât de slab încât antrenorii au creat programe speciale de alimentație pentru a-l ajuta să se dezvolte fizic. Astăzi, starul lui Bayern Munchen este unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din lume.
Anul trecut, nemții au plătit pe el 75 de milioane de euro când l-au transferat de la Liverpool (unde ajunsese de la FC Porto).
În preliminariile Cupei Mondiale 2026 a marcat 7 goluri, fiind golgheterul echipei și al doilea din America de Sud, după Messi.
În total, la echipa Națională are 73 de selecții și 22 de goluri. Dacă nu se accidentează sau nu se întamplă altceva mai grav, nu văd cine de la Columbia ar putea înscrie mai mult decât el.
Cota pentru acest pariu este 2.30. Am mizat 300 de lei.
Patrik Schick va fi golgheterul Cehiei
Este vedeta naționalei Cehiei și principalul om de gol al echipei. La 30 de ani, Schick se află probabil la apogeul carierei sale și reprezintă cea mai mare speranță ofensivă a cehilor pentru Turneul Final.
Are o cotă de piață de 18 milioane euro și joacă la Bayer Leverkusen.
Ar trebui să vi-l amintiți de la Europeanul din 2020 (care s-a jucat în 2021) când a marcat un gol senzațional, de la 50 de metri. A fost chiar golgheterul competiției, alături de Cristiano Ronaldo. Ambii cu 7 reușite.
Cota pentru acest pariu este 3.05. Eu am mizat 300 de lei pe ea.
Christian Pulisic va fi golgheterul SUA
Este cel mai cunoscut fotbalist american al generației sale și principalul lider al naționalei Statelor Unite. Născut pe 18 septembrie 1998, în Hershey, Pennsylvania, Pulisic este supranumit adesea „Captain America” datorită impactului său asupra fotbalului din America. E foarte iubit acolo. Un adevărat idol.
Valorează 40 de milioane de euro și joacă la AC Milan. În trecut a mai fost la Borussia Dortmund si Chelsea.
La Națională are 85 de selecții și 33 de goluri. În 2021 a devenit primul american care a câștigat Champions League, în acea finală când Chelsea a bătut-o pe Manchester City.
E un pariu puțin mai greu, dar eu cred că merită încercat. Are o cotă de 4.35. Am riscat 300 de lei pe el.
Arda Guler va fi golgheterul Turciei
Pe cel supranumit „Messi al Turciei” îl cunoașteți și voi. Toată România îl știe, după barajul de tristă amintire din luna martie.
El are cea mai mare cotă dintre pariurile alese de mine: 6.50. Din acest motiv am mizat doar 150 de lei.
Guler are 28 de selecții la Naționala Turciei, pentru care a marcat 6 goluri. Eu cred că va fi principalul executant al loviturilor libere și de acolo vor veni și golurile de care am nevoie.
Enner Valencia va fi golgheterul Ecuadorului
Este cel mai important atacant din istoria fotbalului ecuadorian și actualul căpitan al Naționalei.
Chiar dacă a ajuns la 36 de ani,tot nu cred că este un vârf de atac mai bun decât el pe acolo.
Joacă la Pachuca, în Mexic și are o valoare de piață de 1 milion de euro. În Europa a fost la West Ham, Everton și Fenerbahce.
La Națională are 105 selecții și 49 de goluri. În preliminariile pentru Cupa 2026 a fost principalul marcator al echipei, cu 5 reușite.
Va fi al treilea Turneu Final pentru el. Interesant este faptul că la toate el a fost căpitanul echipei.
La turneul din 2014, Ecuadorul a reușit doar 3 goluri. Toate au fost marcate de Valencia. În 2022 atacantul a înscris de 3 ori și a devenit cel mai bun marcator al Ecuadorului la Turneele Finale.
E greu să marcheze cineva de la Ecuador mai mult decât el. Cota pentru acest pariu este 2.70. Am mizat 300 de lei.
Vă las mai jos printurile cu toate cele 6 pariuri single. Telecomanda e la voi, cum îmi place mie să spun. Adică puteți alege dacă jucați unul dintre ele, două, pe toate sau niciunul. Voi decideți!
Eu vă spun doar să pariați responsabil!


