S-a născut pe un sol tare, acolo, în Franța interbelică, la Masbaraud-Merignant. ”Pământul era atât de prost, că noi trebuia să muncim de trei ori mai mult decât ceilalți, pentru aceleași roade”, avea să-și aducă aminte. Familie sărmană. La 13 ani a trebuit să abandoneze studiile, deși cartea îi placea. ”Raymond, fiule, aveam nevoie de mână de lucru”, i-a spus ăl bătrân, Martial. A plâns mult în acea noapte.

Prin 1950, pe când împlinise 14 ani, s-a băgat băiat bun la toate la o prăvălie. Patronul de acolo, un caracter frumos, i-a făcut cadou o bicicletă. S-a suit pe ea, i s-a părut interesant. Raymond avea sa fie doar unul dintre ilustrii sportivi ai Hexagonului.

Pe la școala pe la care începuse, din nou, să treacă, proful de sport i-a dat o revistă, ”Miror-Sprint”. O citea noapte, pe șestache. Mama, Maria, femeie cu clase puține, nu voia să audă de pasiunea pentru un sport atât de periculos, precum ciclismul…

L-au luat la oaste, a ajuns în Algeria. Șofer. Îi mergea bine, a prins 12 kilograme în greutate. Era dolofan. Și-a spus că 1960 e anul în care trebuie să se apuce serios de sport.

A dat jos burtica, a câștigat primul concurs. Apoi, la Peyrat-le-Chateau a terminat întâiul și a luat 80.000 de franci vechi. A scris depeșă, la ai lui: ”Premiul acesta e mai mare decât toți banii adunați în anii de muncă, de acasă” …

Omul ideal pentru duelul cu Anquetil

S-a dus la cei de la ”Mercier”. Acolo barosan era Antonin Magne. ”Îți 25.000 de franci pe lună!” ”Vreau 30.000!” ”La revedere!”, a fost scurtul dialog. Dar cei din jurul lui Magne au intervenit. ”Șefule, te rugăm să te mai gândești. E omul perfect, e rivalul ideal pentru Anquetil”. Contractul s-a parafat.

Povestea spune că Raymond Poulidor s-ar fi urcat în tren, pentru prima oară în viața, la 19 ani, când a fost luat în armată. Ca o comparație mică, în acel moment, rivalul său, Anquetil, mersese la Helsinki, concurase la Olimpiadă, cucerise o medalie pentru Franța, trecuse la profesioniști și câștigase ”Grand Prix des Nations”. Asta cu toate că între cei doi exista o diferență de doar doi ani.

Rivalitatea dintre cei doi avea să devină legendară. În 1962, a terminat pe locul secund Turul Franței. Anul următor, pe 8. În 1964, cea mai mare șansă să-l învingă pe Anquetil. Finișul de la Puy de Dôme. Luptă imensă, dar Raymond Poulidor e învins.

Francezii încep să-l alinte ”Pou-Pou”. E un joc de cuvinte propus de către cei de la ”L’Humanité”. Ciclistului nu-i place, dar îl acceptă.

Urmează duelul cu Eddy Merckx, apărut pe firmament în 1969. Dar iubitorii curselor de gen știu că Raymond nu se duela numai cu el. Deschisese mult mai mute fronturi. Cu Federico Martin Bahamontes, ”Acvila din Toledo”, cu Felice Gimondi, stins anul acesta, în august, cu Luis Ocaña, sinucis în 1994, cu o hepatită tip C care nu i-a dat pace, pe fondul unei grave crize financiare, cu Bernanrd Hinault, ”Bursucul”.

An de an presa îl vedea câștigător al Turului. Trei locuri doi, cinci locuri trei, niciodată pe prima treptă. La început a fost, așa, doar o ușoară ironie. Apoi l-au numit ”cel mai bun de pe locul secund”. Corect, în 1964 a prins o ”La Vuelta”, dar fanii îl voiau învingător acolo-n, Hexagon. N-a fost să fie. Prin 1973, din dorința de a arăta că poate, a fost la un pas de moarte, coborârea de la Col de Porrtet d’Aspet.

17 ani a stat numai la cei de la ”Mercier-BP-Hutchinson”. Dar succesul în ”Marea Buclă” tot nu a venit. A adus premii Franței la Campionatele Mondiale, dar, pentru el, n-a ”păstrat” nimic. Jurnaliștii specializați pe ciclism i-au băgat microfonul sub nas. A recunoscut. Tot!

”Mi-a lipsit, de fiecare dată, ambiția. An de an plecam la drum cu ideea că voi termina sub Jacques Anquetil”, spunea Poulidor în 1992. Își aducea aminte de un dialog purtat cu marele Antonin Magne. ”Tonin m-a chemat la el în birou, m-a pus să încui ușa. O discuție bărbătească. M-a întrebat dacă nu m-am săturat să tot termin pe locul secund. Mi-a repoșat că mereu trăiesc un vis, că nu-s cu picioarele pe pământ!” ”Și așa era?” ”Sincer, da! Mi se părea că ceea ce obținusem până în acel moment este maximum, că nu pot mai mult. Nu trăgeam de mine. Niciodată nu m-a trezit dimineța cu ideea că trebuie să câștig. Niciodată!”

Să ne concentrăm nițel: 14 participări în Turul Franței: Trei locuri 2, cinci locuri 3, un 7, un 8, un 9, un 19, două abandonuri, niciodată câștigător, între 1962 și 1976…

Pe 25 ianuarie 1973 l-au uns Cavaler al Legiunii de Onoare. În 2003, președintele de atunci, Jacques Chirac, l-a decorat, din nou. Au numit o specie de trandafir după el.

A scris autobiografii (una dintre ele este prefațată de Eddy Merckx), a avut o viață minunată alături de a sa soție, Gisèle. Locul 1 de pe locul 2 s-a stins pe 13 noiembrie, la spitalul din Saint-Leonard-de-Noblat. Problemele de la inimă nu-i dădeau pace de vreo două luni de zile. ”Pou-Pou” avea 83 de ani.

Sursa: ”Cycling Weekly”

La agentia de pariuri online Unibet gasesti o varietate impresionanta de sporturi. Ciclismul nu face exceptie, astfel ca la noi poti miza antepost pe cele mai tari competitii, dar si inaintea cursei, sau chiar in timpul acesteia.