Nu și-au zis multe. Balzac spunea că marile caractere se-nțeleg din priviri. Roberto Bautista și Sergi Bruguera au dialogat maximum un minut. Tatăl jucătorului, don Joaquin, suferise un accident grav în 2016, pe când trebăluia în grajdul cailor. Rămăsese cu sechele. Soția, Ester Agut, suferise mult văzându-și omul. Se stinsese în mai 2018. Acum îl sunaseră de acasă. ”Se duce”, auzise. N-a vrut să facă valuri. Nu era un tip care ținea prima pagină a ziarelor, nu dorea să le toarne plumb peste rachete colegilor. 

Asta era miercuri la prânz.

Noaptea plecase din cantonament către Castellon. Numărul doi valoric al echipei Spaniei evoluase, în Cupa Davis 2019, contra Rusiei și Croației. Ceruse permisiunea căpitanului nejucător de a pleca. Joi se găsea alături de Bautista – senior. Cum zic bătrânii, acesta amânase moartea doar ca să-l mai vadă o clipă. Vineri l-a dus la cele sfinte, apoi a plecat spre Nadal și ceilalți băieți.

E sincer: ”Sâmbătă m-am suit în mașină, plecând din Casellon. Ultimul gând ce-mi trecea prin minte era acela de a juca. Voiam să vin cu inima, să ajut, să fiu un membru al echipei, dar nu mă pregăteam să intru”. Rafa făcuse un gest imens. La poza de echipă de dinaintea calificării în finală, între el și Pablo Carreno lăsase spațiu gol…locul lui Roberto Bautista…

”Dacă nu jucam, tata, de acolo, de unde era, se ridica și mă trăgea de urechi!”

Pe seară, s-a reunit, din nou, cu cel care cucerise două ”Roland Garros”-uri. ”Când am văzut că ne-am calificat în finală, creierul mi-a dat comandă că e cazul să joc. Trebuia să fac față. Dacă nu eram alături de ei și tata m-ar fi văzut, se ridica și mă apuca de urechi”.

Sus, locul lăsat gol de Bautista, plecat să fie alături de tatăl său în ultimele clipe de viață ale acestuia. Jos, înaintea meciului capital contra Canadei

Numărul 9 mondial, 31 de ani, cu nouă titluri la activ, a trecut peste emoții, peste amintirile dureroase, încă proaspete, și a gestionat excelent partida contra canadianului Felix Auger – Aliassime. Cu Regele Spaniei și Pique în tribune, Bautista a trecut cu 7-6 (3) și 6-3 în mai puțin de două ore, ducând Spania mai aproape de cel de-al șasele titlu din istorie. ”Practic, am reluat totul fix din poziția în care lăsasem lucrurile la plecarea spre Castellon”.

Restul se cunoaște. Ibericii au băut șampanie din salatieră, iar Nadal, care are o relație specială cu Bautista, a spus: ”Am câștigat toate cele opt meciuri pe care le-am jucat săptâmâna aceasta, dar persoana cu adevărat vitală a fost Roberto. Pentru mine, ceea ce a făcut a fost aproape inuman. Nu știu cum să explic mai bine. Tatăl lui a murit, a trebuit să plece, apoi s-a întors alături de noi. Ce a făcut, va fi un exemplu pentru mine tot restul vieții mele!”

Bautista n-a ținut mult microfonul. ”Am jucat multe meciuri, am mers mereu la culcare, la 02:00 – 03:00 dimineața, dar asta doar pentru că suntem spanioli.” Aici Nadal a surâs. ”Felicitări întregii echipe pentru tot efortul depus. Felicitări jucătorilor, în special lui Rafa, a avut o săptămână incredibilă”. Aici Nadal a început să plângă. Da, camerele l-au surpins pe cel mai mare jucător spaniol de tenis din istorie în timp ce-și ștergea fața cu mâneca treningului…