Sari la conținutul principal
DORU CRACIUN TURNEUL FINAL v3

Îmi place mult biletul pe care vi-l propun și vouă astăzi. E al doilea pe care îl fac pe acest Turneu Final. Dacă primul bilet de pariuri l-am făcut pe câștigătoarele grupelor A și B, astăzi am luat grupele C și D.

Aveți grijă zilele astea pentru că o să vedeți o avalanșă de ponturi și pariuri pe marele eveniment fotbalistic. Trebuie să le analizați și voi măcar puțin, să nu vă aruncați banii pe ce vă spune X sau Y. Inclusiv biletele propuse de mine trebuie să le analizați puțin, chiar dacă în acest domeniu am în spate peste 17 ani de experiență.

Pe acest bilet am plasat doar două selecții. Nu prea zic eu des asta, dar să știți că sunt foarte încrezător. Cota aia de 1.20 e greu tare să nu o prind, ar trebui să vedem o surpriză gigantică. Despre Turcia…vă las analiza mai jos. E puțin mai greu, sigur, dar cred că va ieși bine pentru noi.

Să nu treceți cu vederea peste un amănunt importat. Chiar dacă am mare încredere în acest bilet NU m-am aruncat cu o sumă foarte mare. Am mizat 500 de lei. De bun simț! Câștigul este de 1.650 lei, o sumă care m-ar mulțumi. În eventualitatea unui câștig o voi reinvesti pe o cotă foarte mică în optimi sau sferturi.

Și încă un detaliu, la fel de important este faptul că dacă apar informații noi despre echipele din aceste grupe sau pur și simplu mă răzgândesc, pot oricând să îmi modific biletul cu funcția Editare Pariu.

Începem cu GRUPA C

BRAZILIA

E una dintre favoritele la câștigarea turneului, nu doar a grupei. Brazilia este cea mai titrată Națională din istoria fotbalului, cu 5 Turnee Finale câștigate (1958, 1962, 1970, 1994 și 2002)

În același timp, Naționala Cariocas este singura care NU a lipsi la niciun turneu. Voi vă dați seama ce religie este fotbalul acolo? Cred ca s-ar putea scrie sute de cărți despre această echipă.

Hai să încercăm să vedem primii 3 jucători ca valoare de aici, deși toți sunt crème de la crème:

  • Vinícius Júnior: atacantul (25 de ani) celor de la Real Madrid este privit ca liderul acestei generații. Pe mine mă enervează că simulează foarte foarte mult, dar e un jucător de geniu, trebuie să recunosc asta
  • Raphinha: dacă am pus un galactic trebuie să pun și un extraterestru. Eu cred că el va fi unul dintre cei mai buni pasatori de la acest turneu. Ajuns la 29 de ani, Raphinha a fost format de Avai. In Europa a jucat la Guimaraes, Sporting, Rennes, Leeds, de unde a plecat la Barcelona. Sezonul trecut a ieșit pe locul 5 in clasamentul Balonului de Aur.
  • Neymar: incredibil ce presiune au făcut suporterii pe Ancelotti ca să-l convoace pe Neymar. Cum vă spuneam…ce religie e fotbalul acolo. Ce suspans teribil a fost la anunțarea lotului. Să revenim la Neymar, care între timp a ajuns la 34 de ani, este cel mai bun marcator din istoria Braziliei, cu 80 de goluri marcate la Națională. Trebuia să-l convoace.

Încă un as în mâneca sud-americanilor la acest turneu este că îl au ca selecționer pe Carlo Ancelotti. Uriaș antrenor!

SCOȚIA

N-au mai fost la un turneu final de 28 de ani, ca și România, deci nu putem râde de ei, mai ales că ei s-au calificat acum.

Hai să vedem vedetele echipei, din punctul meu de vedere:

  • Scott McTominay: cotat la 40 de milioane euro, mijlocașul este vedeta incontestabilă a echipei. Joacă la Napoli și este unul din cei mai valoroși fotbaliști din Serie A
  • Andy Robertson: ajuns la 32 de ani, Robertson este liderul vestiarului, jucătorul cu cea mai mare experiență de acolo. Cotat încă la 10 milioane fotbalistul lui Liverpool o vede pe Scoția calificată din grupe. Și eu cred la fel, să știți, chiar dacă ei nu s-au calificat NICIODATĂ în optimi
  • John McGinn: cotat la 15 milioane de euro, joacă la Aston Villa și tocmai a câștigat Europa League. Bun jucător. Genul acela care aleargă tot meciul și la final mai dă două ture de teren.

MAROC

Trebuie să fim atenți cu pariurile pe această Națională. Nu uitați că în 2022 ”Leii Atlasului” au ajuns în semifinale. Acum, selecționerul Mohamed Ouahbi a păstrat nucleul de jucători care a făcut senzație acum 4 ani și chiar a declarat că merge în America cu cea mai talentată generație din istoria Marocului. Deci atenție mare la acești băieți.

Vedetele lor sunt:

  • Achraf Hakimi: jucătorul lui PSG e cam cel mai bun fundaș dreapta din lume. Ajuns la 27 de ani, superstarul marocan este cotat la 80 milioane de euro
  • Brahim Díaz: cine vrea să-l cumpere pe mijlocașul celor de la Real Madrid va trebui să scoată din buzunar 35 de milioane de euro. Asta este cota de piață a lui Diaz în acest moment
  • Bilal El Khannouss: văzut ca viitorul lider al marocanilor, este un mijlocaș ofensiv care joacă la Stuttgart și este cotat la 35 milioane euro

HAITI

Cupa de Fotbal 2026 va fi al doilea Turneu Final pentru Haiti. Prima a fost în 1974. Selecționerul lor este un francez, Sébastien Migné. Este a treia Națională din Caraibe, după Jaimaica și Trinidad & Tobago care ajunge care s-a calificat la marele turneu în toată istoria sa.

Au un singur jucător care provine din campionatul intern, Woodensky Pierre.

Vedetele echipei, dacă le putem spune așa sunt:

  • Duckens Nazon: joacă în Iran la Esteghlal FC și este cotat la 800.000 de euro. Are 32 de ani, este principalul marcator și a mai jucat la Wolverhampton, Oldham, St. Mirren, CSKA Sofia și Kayserispor.
  • Johny Placide: căpitanul și portarul echipei, joacă în Franța la Bastia. Are 38 de ani și este, cum ne place nouă să spunem, șeful echipei
  • Danley Jean Jacques: are 25 de ani și e cam cel mai bun fotbalist din Haiti. Joacă în USA la Philadelphia Union și este cotat la 3 milioane de euro

Nu le dau nicio șansă haitienilor să iasă din grupă.

Pariez pe Brazilia că va termina pe locul 1, la o cotă de 1.20

Mergem în Grupa D

TURCIA

Cel mai greu îmi este să vă scriu ceva despre turci, pentru că din cauza lor România nu e acolo. Voi fi scurt.

Nu s-au mai calificat din 2002, când au reușit să termine pe locul 3, cea mai mare performanță din istoria otomanilor.

Dintr toți jucătorii convocați de Vincenzo Montella cei mai buni cred că sunt:

  • Arda Güler: asta stiti si voi. Indiscutabil, superstarul lui Real Madrid este cel mai bun jucător al lor. Uluitor mi se pare faptul că are doar 21 de ani
  • Hakan Çalhanoğlu: campionul lui Chivu. Mare, mare jucător. Deși are 32 de ani încă este cotat la 16 milioane euro
  • Kenan Yıldız: 75 de milioane de euro valorează atacantul lui Juventus și este considerat unul dintre cei mai promițători atacanți din Europa

Au turcii o națională jos pălăria. Cred că vor ajunge în fazele superioare ale Turneului Final.

PARAGUAY

N-au mai fost de 16 ani la un Turneu Final. Ultima oară a a fost în 2010, când au ajuns în sferturi. Îl au selecționer pe argentinianul Gustavo Alfaro și nu au jucători răi deloc. Dimpotrivă, e una dintre echipele la care trebuie să fim atenți.

Vedetele echipei sunt:

  • Julio Enciso: are 22 de ani, joacă la Strasbourg, este cotat la 21 milioane de euro, atacant și este considerat cel mai mare talent al Paraguayului. E de urmărit acest băiat!
  • Miguel Almirón: are 32 de ani, joacă în USA la Atlanta United și valorează 9 milioane de euro. Un jucător foarte bun, recunoscut pentru faptul că este extrem de rapid
  • Gustavo Gómez: cotat la 3,5 milioane de euro, joacă în Brazilia la Palmeiras și i se mai spune fundașul de fier. Și el este un jucător complex, care în cariera lui a trecut și pe la AC Milan

USA

Și aici avem o Națională la care trebuie să fim atenți. Foarte atenți, dacă ținem cont că e și țară gazdă și îl are selecționer pe argentinianul Mauricio Pochettino. Din cei 26 de jucători convocați, 13 au jucat și la Turneul Final din 2022.

Căpitanul lor, Tim Ream, are 38 de ani și va deveni cel mai în vârstă american care joacă la această competiției uriașă.

Vedetele echipei sunt:

  • Christian Pulisic: îl știți cu toții. Are 27 de ani, joacă la AC Milan și este cotat la 40 milioane de euro. Este incontestabil cel mai valoros jucător de acolo.
  • Tyler Adams: considerat stâlpul echipei este un mijlocaș defensiv care joacă în Anglia la Bournemouth. Cota lui de piață este 25 milioane euro
  • Folarin Balogun: atacantul lui Monaco este principalul marcator al Naționalei. Valorează 30 de milioane de euro și, alături de Pulisic, este unul dintre jucătorii în care americanii își pun toate speranțele.

AUSTRALIA

Chiar dacă sunt la al 6-lea Turneu Final consecutiv, ”cangurii” sunt cotați cu cele mai mici șanse să se califice mai departe.

Cea mai notabilă performanță a Australiei a fost la turneul precedent, când a reușit să ajungă în optimi.

Știați că Australia deține recordul de cea mai mare victorie într-un meci internațional? În 2001 a bătut Samoa Americană cu 31 la 0. Vă dați seama ce măcel a fost acolo?? Cum au mai ieșit de rușine din casă cei de la Samoa Americană?

Vedetele echipei sunt:

  • Harry Souttar: are 27 de ani, cotat la 3,5 milioane de euro și este liderul defensivei. Un jucător decent
  • Jackson Irvine: joacă la St. Pauli și este considerat liderul acestei naționale. Are 33 de ani și o cotă de piață de doar 1 milion de euro
  • Martin Boyle: joacă în Scoția, la Hibernian, și în 2022 nu a putut juca la Turneul Final din cauza unei accidentări. Tocmai de asta, multă lume îl vede extrem de motivat. Are tot 33 de ani și o cotație de piață modestă de doar 300.000 euro

Eu cred că diferența de valoare dintre Turcia și restul echipelor este prea mare. Am pariat că otomanii vor câștiga grupa, la o cotă de 2.75

Vă las mai jos print cu biletul și îndemnul: pariați responsabil!

Biletul zilei