
Atunci, în august 2018, se afla în sala de antrenament de acasă. O ”mișcare”, așa, de dimineață. După vreo 20 de minute, piciorul stâng pare că nu mai vrea să răspundă la comenzi. Furnicătura urcă, ajunge până la braț. ”N-am știut ce e, dar am strigat-o pe soția mea, Armine, și i-am spus că ar fi cazul să mergem la spital”.
De fapt, ca să fie sincer, au așteptat cam jumătate de oră, să vadă ce și cum. Armine i-a dat ghetuțe, din Malibu, până la camera de gardă a oamenilor cu halate albe. Au parcat acolo. ”Am avut noroc, 30 de minute dacă ajungeam mai târziu, nu mai dădeam, acum, declarații”, spune bărbatul de 50 de ani.
A vorbit Michael Johnson, unul dintre cei mai rapizi oameni din toate timpurile. ”Cred că ai auzit întrebările acestea de zeci de ori”, zice reporterul. ”Nu-i problemă, m-am obișnuit. Acum sunt bine, recuperat în totalitate, din fericire. A fost o perioadă lungă, dură, dar a trecut!”
A ratat Jocurile Olimpice de la Seul. Accidentat. Și pe cele de la Barcelona. Intoxicație. A prins Atlanta 1996. În iunie, acel an, doborâse recordul lui Pietro Mennea la 200 de metri, 19.72, ce data din 1979, cu 19.66. Atrăsese atenția prin pantofii săi de sport auriți, mai ”slabi” de 100 de grame.
Stângul era un 43, dreptul, 44, pentru a corecta defectul din naștere. Pe 29 iulie și, apoi, pe 1 august, a făcut rost de două medalii de aur: la 400 și la 200 m. La Sydney, patru ani mai târziu, a tras linie: un nou ”aur” la 400 de metri, la 33 de ani și 12 zile. Opt medalii din cel mai prețios metal și la Campionatele Mondiale…
Michael este singurul atlet din istorie care a reușit să cucerească, la aceleași Jocuri Olimpice, cele din 1996, două medalii de aur, la 200 șI la 400 m
A ajuns la UCLA, în Santa Monica. L-au analizat ca pe turism, din bară în bară. Accident vascular cerebral. ”Când am auzit, sincer, m-am supărat. Niciodată nu mi-am închipuit că unui sportiv, care are grijă de viața sa, i se poate întâmpla asta”.
Are puterea să glumească. ”Da, eu sunt, fostul sprinter!” Imaginile sunt dure. Pe dreapta ecranului, Michael Johnson, ”călcând”, rapid, pe o linie trasată pe parchet, cu viteza unui TGV: stâng, drept, stâng, drept. Apoi, fereastra din stânga: cu ajutorul unui preparator fizic, pune picior lângă picior, greoi.
”A trebuit să învăț să merg, din nou. Și să alerg. Da, din punct de vedere al voinței, se poate spune că am trăit ceva asemănător pregătirii pentru Jocurile Olimpice. Zi de zi. L-am întrebat pe medic dacă îmi voi reveni complet și nu a știu ce să răspundă. Am tras de mine, iar faptul că am fost sportiv de performanță m-a ajutat enorm”, spune Michael Johnson.
Nu-i așa că ironia nu ne părăsește niciodată? Cu ani în urmă, zbura la 200 de metri. La începutul lui 2019, parcurgea distanța asta în…10 minute. ”Era clar că nu se pot face minuni peste noapte. Cel mai greu a fost să învăț să urc scările…N-am fumat, n-am luat prostii, de ce să pățesc una ca asta?”, se tot întreba.
Când alerga, în plin fuleu, Johnson arăta precum o statuie din Grecia Antică, varianta pe abanos
Azi, lucrează cu oamenii care au trecut printr-un atac vascular cerebral. ”Am avut noroc, am rămas fără sechele”. Le vorbește celorlalți despre suferință, îi îndeamnă să nu ignore semnele, indiferent de natura lor.
”Am citit că numai în 2017, în Anglia, spre exemplu, atacul vascular cerebral a luat 29.855 de vieți. Enorm”, spune omul care, în 1996, era pe buzele tuturor. ”Au fost opt luni infernale, dar, la finalul lui 2019, eram recuperat aproape în totalitate”. Poartă cu el, mereu, o cutiuță dintr-aceea, organizatoare de medicamente: o aspirină, statină, o clasă ce scade lipidele, un alt bumbișor, ce nu lasă sângele să-și facă de cap, coagulându-se și, finalmente, altul ce are grijă de presiunea acestuia.
”Meniul” zilnic. ”30 la sută dintre blestemățiile astea de atac vascular cerebral, vin așa, de nicăieri, pe neanunțate. Nu e frustrant? Așa că la primul avertisment, oricât de mic, nu stați pe gânduri, nici măcar o secundă! Fuga la doctor!” Sfat de la omul care, cu un sfert de secol în urmă, se lua la întrecere cu ghepardul.
Surse: ”Marca”, ”The Guardian”
La Unibet gasesti o oferta completa privind pariurile sportive online pe Jocurile de Vara din 2020. Poti paria pe cine va lua aurul la diverse probe, dar si pe tara care va castiga cele mai multe medalii de aur.

