A fost dublu campion olimpic la sărituri, al doilea cel mai tânăr laureat sportiv masculin spaniol la o astfel de întrecere. După retragere, s-a ascuns în băutură. Ani buni. Acum e liniștit, lucrând numai cu prichindei. ”Ei mi-au salvat viața!”

Din sala din La Mina, la margine de Barcelonă, printre saltele și prichindei care execută diferite exerciții, Gervasio Deffer te întâmpină cu un zâmbet larg. La 41 de ani, dublul campion olimpic la sărituri s-a regăsit aici, departe de nebunia cu care se obișnuise.

”Când eram de vârsta lor, pe mine mă strigau, în bășcălie, <<sudaca>>. Adică un emigrant din America de Sud, ajuns aici, în Spania. Nu pricepeam mare lucru: eram născut în Premia, în Catalunya, aici trăiam cu familia, dar toți îmi spuneau să mă duc la mine acasă. Păi nu asta era casa mea?”

Ai lui fugiseră de dictatura argentiniană tocmai pe malul Mediteranei. Tata făcea cele mai bun grătare din lume, ”cu care schimba aerul din zonă și aroma întregului cartier”, dar lui, lui ”Gervi”, toți îi spuneau să plece de unde a venit… Însă copilul își vedea de treabă. Alerga cât era ziua de mare, înota, se cățăra în copaci.

Seniorul era ”fiert” pe fotbal. ”Cum găsea 20 de băieți prin parc, cum făcea, cu noi doi, două echipe! Jucam! Dar pe mine, sincer, nu prea mă dădea pe spate să marchez goluri. Asta făceau toți. Mă interesa ce se petrecea după cu Hugo Sanchez. Adică tumbele sale, săriturile acelea magice. Și-mi spuneam, mereu, că asta trebuie să fac și eu, cu al meu corp”.

I-a fost teamă să intre într-o sală de gimnastică. Era sensibil. Pe la școală îi mai ziceau ”Prostule!”. Se ducea într-un colț, se punea pe plâns, așa era toată ziua. Se obișnuise cu pupicele, cu îmbrățișările, cu dragostea din casă, din familie.

S-a apucat de gimnastică. Dur, greu. La 18 ani s-a ”matolit” prima oară. Is-a rupt filmul. ”Până atunci nu dădusem pe gât nici măcar un pahar. Nimic!” Mergea la antrenamente, venea acasă, ieșea cu prietenii, dansau până la 6 dimineața, dar el era prieten doar cu ”Coca Cola”. Apoi, într-o zi, și-a spus: ”Numai una singură!” N-a fost una, ci vreo patru. După primele două, pământul se învârtea, nu era obișnuit. A continuat s-o ”comită”, cum spunea el. Dar gimnastica îl ținea ”viu”.

Operații, aur, canabis, centrifugă

La Sydney, la Jocurile Olimpice din 2000, a terminat primul la sărituri. Aur. A intrat, însă, în centrifugă. Operații. Pe 12 octormbrie 2002, Federația Spaniolă de Gimnastică l-a prins cu canabis. Apoi, și cei din forul mondial. L-au suspendat. 2003, dureri de spate. ”Îmi rupsesem ambii umeri, un an de zile am avut dureri teribile. Mai mult, mă găsiseră pozitiv. Nu știam dacă mai pot fi acel Gervasio dintotdeauna”.

Atunci o idee i-a trecut prin cap. Rapid, precum o zbatere de aripi: un pod, un ultim salt, mortal. Sinuciderea… S-a trezit repede. Aur olimpic, din nou, la Atena. ”Aveam antrenamente, ieșeam rar, dar, după ce m-am retras, n-am mai avut control”.

Gervasio a venit cu medalia de aur și de la Atena, dar, apoi, lucrurile au scăpat de sub control

L-au anunțat că prietenul și fostul său coechipier, Andreu Vivo, s-a stins. N-a mai rezistat. S-a despărțit de Raquel, iubirea vieții sale. A început să bea din ce în ce mai mult. Știa textul: ”Una singură, hai, două!” Cu amicii, cu tatăl, cu oricine. Finalmente, ajungea la 20. ”Voiam să-mi anesteziez mintea! Nu umblam la tărie, nu! Doar bera, toată noaptea”, spune Gervasio, în timp ce adaugă: ”Când am terminat-o cu gimnastica, mi-au rămas doar barurile”.

L-au internat într-un centru specializat. ”Ești un dependent și așa vei rămâne toată viața!”, își spunea. A stat, acolo, 10 luni. Cât un cantonament mai lung. Când a ieșit – spirit competitiv – s-a pus la probă, să vadă dacă poate rezista: a băut o bere. Într-o zi, după tot felul de experimente desprinse, parcă, din filmele cu neînțeleși, și-a zis că trebuie să termine cu prostiile. A cerut ajutor, terapii. A primit mii de mesaje de la oameni pe care nu-i văzuse în viața lui.

A luat-o de la zero, în sala din La Mina. De ce? ”Provin dintr-o familie cu resurse moderate, dar sportul mi-a schimbat viața. Aici sunt, la fel, copilași născuți în căsnicii nevoiașe. Un cartier marginal și marginalizat, stigmatizat. Unde crezi că e cel mai bun loc din lume să-ți scchimbi viața cu ajutorul gimnasticii dacă nu aici?”, adaugă Gervasio.

Gervasio s-a descurcat și la sol, dar specialitatea sa au rămas săriturile

Pe unul dintre pereți, odihnește un fel de diplomă, ”trasă” într-un tablou. Nu, nu e nici Sydney, nici Atena: ”Medalia de Aur a Ordinului Regal Meritul Sportiv”. Se uită spre ea: ”Dacă oamenii au crezut în mine, cât să-i mai dezamăgesc?”

E liniștit. A încheiat pace cu propria minte, cu propriul corp. ”Nu e o meserie oarecare. E ceea ce mi-a salvat viața!”

Sursa: ”El Pais”