De loc era din Toledo, promoție 1946. Cu o valiză de lemn, fix ca cea a celor ce iau calea armatei, ajunsese la Madrid în august 1964. Jucase pe la Los Salesianos de Atocha, Realul cel mare auzise de el, prin spioni. Dar nu părea copt. Așa că doi ani l-au dat la șlefuit, la Rayo Vallecano. Puternic precum un uragan, dur ca o rocă. În vara lui 1969, trimiseră vorbă după el, să vie-n ”Chamartin”.

Când Gregorio Benito Rubio intră cu adevărat în vestiar, tuns, ras și frezat, pentru că tocmai venise de la oaste, de pe Coasta Marocului, de la Sidi Ifni, situația se prezenta în felul următor. La timonă, Miguel Muñoz, antrenor imens, Cupe ale Campionilor Europeni de călcai pe ele. Spicuim din lista băieților: Zoco, Sanchis, tatăl celuilalt Sanchis din vremea lui Gicuță Hagi, Amancio, Pirri, Grosso, Velazquez și imensul Gento, ajuns undeva pe la trei decenii și jumătate de viață, cu șase ”urecheate” de cele mari la bord.

Don Muñoz nu avea prea mare încredere nici în Pedro de Felipe, nici în Fernando Zunzunegui.Pe 26 octombrie 1969, l-a aruncat în luptă. Fundaș lateral, partidă grea, pe ”Anoeta”, la Real Sociedad acasă. Pe bandă era cu Paco Gento. Zeul l-a chemat la el, cu vreo două ore înainte de meci. Nu i-a vorbit de sus, din contră. A fost scurt. ”Puștiule, două chestiuni. Prima, numele e greu de țipat pe teren, Gregorio.

De azi, ești <<Goyo>>. A doua, pasa e scurtă și la piciorul meu, da? Adică nu umblăm, la început, la cutia cu maimuțe. Simplu și o să îmbătrânești aici!” ”Cum spuneți dumneavoastră, don Francisco”. Așa a răspuns și a trecut la treabă. Au învins cu 2-1.

În localitatea natală, Sala Polivalentă și instalațiile anexe îi poartă numele / Foto: Alvaro Ruiz / Gobierno de Castilla – La Mancha

Mereu a recunoscut: nu era un tip fin. N-avea la el bagajul tehnic. Nu ieșea cu capul sus, nu centra perfect, unele pase erau tremurânde. Dar se băga la intercepții, sărea ca nimeni altul, deși nu poseda o detentă impresionantă, avea simț de anticipație. Bărbătos, curajos. Muñoz l-a simțit, i-a spus lui De Felipe că se poate transfera unde vrea el, iar Goyo Benito a devenit titular la Real Madrid.

N-a prins ”mondialul” argentinian. ”Prea mulți de la Real”

”Bernabeul”, stadionul, l-a iubit din prima. Când bagi direct mustața în crampoanele vrăjmașe, oamenii uită repede că abia treci clasa la materia ”Înflorituri”. A primit mult de lucru: Ruben Cano, Ocampos, Heredia, Diarte, Garate, marele Cruyff, toți aceștia îi erau adversari. A, și Biri Biri, idolul Sevillei, băiatul născut în Banjul, cel care-l implora mereu, meci de meci: ”Vă rog frumos, dacă se poate să nu mă mai loviți iar, domnule Benito!”

13 ani, 420 de partide, șase titluri de campion, cinci cupe ale Spaniei. Când și-a numărat operațiile ”serioase”, nu i-au ajuns degetele de la o mână: opt! Cinci pe la genunchi, o tibie, două pe la nas.

Pe 7 noiembrie 1979, ”capul” său elimină Porto. 1-2 pe ”Das Antas”, apoi Fonseca apără tot. Goyo îl anulează pe Gomes, un număr 9 sperb, apoi marchează. Cu rotula paradită, încearcă să-l protejeze pe Sabido, colegul său mai tinerel. E 23 aprilie 1980, când Hrubesch face instrucție de front cu el, la un Hamburg – Real, 5-1. Finala din acel an urma să se joace pe ”Bernabeu”…Una caldă, alta rece. Ca și în viață…

A prins 22 de meciuri la naționala Spaniei, nu și un turneu final de CM. Când îl întrebai de ce n-a ajuns în Argentina, nu se enerva, spunea doar atât: ”Kubala, antrenorul, luase prea mulți oameni de la Real Madrid. Când a învârtit ruleta, eu n-am prins loc. Asta a fost!”

În anul retragerii, garnitura era complet schimbată, dar tot numai piese grele: Miguel Angel, Camacho, Gallego, Stielike, Del Bosque, Juanito, Santillana, Garcia Remon. Doamne, ce jucători!

L-a chemat în iarbă. De data asta ”tras” la costum. Pe el și pe Pirri, alt monument. I-au acordat ”Laureada”, insigna cu aur și cu diamante…

Banii adunați i-a băgat în două cafenele. Stătea pe acolo, depăna amintiri cu cei ce se găseau la o bere. Prin ’92-’93, când prietenul Camacho debuta într-ale antrenoratului, la Rayo Vallecano, l-a rugat să-i fie secretar tehnic. A acceptat. Apoi s-a reîntors la pub-urile sale.

De ceva vreme, se duela, umăr la umăr, cu atacantul Alzheimer. Părea că face față, deși îi era din ce în ce mai greu. A venit coronavirusul. S-a stins la 73 de ani și jumătate, la o reședință pentru bătrâni unde pandemia avea să facă mai multe victime. Dar parcă mai conta ce l-a răpus?

La Unibet gasesti o oferta completa privind pariurile pe Esports (FIFA). Fie vrei sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, la agentia noastra gasesti cele mai bune optiuni.