Te uiți de mai multe ori până asociezi textul cu pozele. Adică rândurile zic că personajul principal a ”driblat” toate problemele de sănătate, că e bucuros că a regăsit viața pe care a părăsit-o cu trei a ani în urmă, dar cele patru imagini arată același tânăr pe un pat de spital, în luni diferite, în ani diferiți!

Da, este povestea lui Alvaro Dominguez Soto, jucătorul spaniol nevoit să se retragă din cauza problemelor de sănătate, după ce evoluase, cu succes, atât în Primera Division cât și în Bundesliga, un băiat cu două Europa League în valiză, uitat de toți, chiar și de echipele pe la care a trecut. O istorie tristă, cu final fericit.

Când cei de la Real Madrid l-au dat afară, la 12 primăveri, Alvaro a cotit-o spre Atletico. 22 octombrie 2008 a fost cea mai importantă zi din viața sa: don Javier Aguirre l-a chemat și l-a aruncat în luptă contra celor de la Liverpool, în Europa. Patru ani de zile, colegii ”plăpumari” aveau să-i reamintească asta: ”Priviți, dumnealui este fotbalistul care a debutat direct în Liga Campionilor și abia după aceea în campionatul intern”… Pe ”Vicente Calderon” a prins 76 de partide și două Europa League.

De un trofeu a făcut rost chiar la București, în 2012, în finala cu Athletic Bilabo, 3-0, când ”Cholo” Simeone l-a aruncat în luptă, în locul lui Arda Turan, în ultimele minute ale jocului. Îi plăcea să evolueze mai mult fundaș lateral, dar, într-o zi, Quique Sanchez Flores l-a chemat și i-a spus că se bazează pe el, dar că acolo, pe banda stângă, îl are pe Antonio Lopez și că trebuie să se reprofileze. A acceptat, a ajuns în centrul apărării.

8.000.000 de euro și un transfer în Germania

În 2012 a acceptat să treacă în Germania, la Borussia Mönchengladbach. Era campion european cu Spania mică, debutase și la cea mare, chiar el dorise să schimbe aerul. Campionat olecuță mai pe forță, mai bărbătesc. Transfer de 8.000.000 de euro.

Era bucuros. Marca, Borussia termina pe locul opt în primul său acolo. Primele probleme a început în octombrie 2013. O accidentare urâtă, cu umăr dislocat. A zis că asta e viața de fotbalist, că trebuie să meargă mai departe. Dar spatele a început să-l supere. Coloana nu-i dădea pace…Voia, însă, să joace, așa că accepta injecții, infiltrații. Uneori, își mușca buzele de durere. A ajuns la medic, la Müller-Wohlfahrt, după o noapte albă, cu mii de cuțite ce păreau că-i înțeapă spatele.

Omul s-a luat cu mâinile de cap când a ”citit” radiografia. Discuri ale coloanei ciupite, complicații. L-a băgat, imediat, în sala de operații. Dar părea ceva mult mai complicat. Din 194 de partide posibile, a pierdut 88. Ceva nu era în regulă, ceva nu funcționa. L-au sfătuit să se retragă! Ceee? La 27 de ani? Asta e o glumă? Nu, nu era!

 În anii petrecuți la Atletico, Alvaro Dominguez s-a duelat cu marele Cristiano Ronaldo de la egal la egal

Pe 6 decembrie 2016, după ce nu strânsese nici măcar 90 de minute în ultimul an, Alvaro Dominguez și-a anunțat retragerea. Se duelase cu Messi, cu Cristiano Ronaldo, cu Thomas Müller, dar cu problemele de la spate nu se putea întrece. De la Crăciunul din 2016 nimeni n-a mai auzit de el. Îi era frică de faptul că nu va mai putea să meargă, așa cum se petrecuse, cu ani în urmă, cu marele ”Tata” Brown, argentinianul campion mondial. 

”Mi-am luat radiografiile și am început să colind medicii”, a spus el. Din nou părea o secvență dintr-o comedie, dar nu era nici pe departe așa. ”Aveam 27 de ani și invaliditate. Punct!” Specialiștii se uitau la imagini, apoi refuzau să-l mai opereze. A găsit doar un singur băiat în halat alb dispus să riște. După august 2016, a urmat martie 2018. Apoi august 2018 și, finalmente, mai 2019. 

Acestea erau operațiile. Cu cea din 2015, cinci în total. ”Îmi aduc aminte că mă trezeam la Reanimare. Doctorul se apleca deasupra mea și-mi spunea că am avut dreptate, că ce găsise acolo arăta, într-adevăr, urât. Păi eu nu vedeam, eu simțeam”! A fost abandonat de cei de la Borussia. S-a zvonit că vrea să-i dea în judecată. ”Am nevoie de liniște, de pace”, a încheiat subiectul.

Ar fi vrut să spună că-și aduce aminte cu plăcere de anii petrecuți în Bundesliga, dar nu este așa…

După aproape trei ani de calvar și sute de zile petrecute pe paturile de spital, a anunțat că este vindecat. Că a revenit la viață. Doar o mențiune specială. ”Către Borussia Mönchengladbach, care nu s-a interesat, nicio secundă, despre soarta mea nici nu a încercat să găsească soluții. Au fost zeci de medici care mi-au închis ușa în nas. Îi înțeleg, nu erau siguri. Trăiam cu o durere de spate imensă, ce-mi turna parcă venin în viață. Acum nu-mi rămâne decât să mă bucur, să mă gândesc la cei cinci ani de chin, pentru că din păcate durerile au început prin 2014 și să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă!”

Vorbele unui fost fotbalist ajuns la 30 de ani, cu 201 meciuri ca profesionist și două trofee Europa League.