
Pentru un portar, Alisson Becker are instincte remarcabile privind deplasarea si pozitionarea in teren. A dovedit asta in repetate randuri, atat privind interventiile sale, dar si in cateva situatii atipice. Exemple in acest sens au fost pasa de gol oferita lui Mohamed Salah, in meciul de pe Anfield cu rivala Manchester United, cand el a fost primul coechipier care a ajuns sa-l felicite pe egiptean.
El a fost sufletul celebrarii titlului recent castigat si un pion exponential privind aceasta performanta. El a atras atentia mai putin fata de sezonul 2018/19, insa importanta lui si impactul evolutiilor sale, a fost aceasi, in ciuda faptului ca a lipsit o anumita perioada, din cauza unei probleme medicale.
Daca ne intoarcem inapoi in timp, in luna August, 2019, pe Merseyside se vorba despre cum ar putea fi imbunatatit sezonul precedent, cand s-au obtinut 97 de puncte, insa abia locul secund. Putina lume se astepta ca City sa aiba lacunele intampinate in acest campionat si cea mai mare parte a microbistilor ii vedeau favoriti pentru al treilea titlu consecutiv. Aceasta impresie a fost alimentata suplimentar de accidentarea portarului lui LFC, la inceputul sezonului.
Nou venitul Adrian s-a achitat extraordinar de sarcini, iar echipa a obtinut opt victorii succesive, cu ibericul intre buturi. Ironic sau nu, revenirea lui Alisson s-a produs exact la derby-ul cu Manchester United, unul dintre cele trei meciuri din startul sezonului in care echipa lui Klopp a cedat puncte.
Acest sfert de sezon in care brazilianul a lipsit cu siguranta a cantarit mult privind cifrele finale si poate chiar stabilirea unor repere-record. In primul sau sezon pe Anfield, sudamericanul a bifat 21 de meciuri fara gol primit, ceea ce a fost al doilea cel mai impresionant debut al unui portar in prima liga engleza, dupa sezonul epic al lui Petr Cech la Chelsea, in 2004/05. Performanta sa din acest an poate fi comparata cu alte sase sezoane magnifice pe care portari ilustrii le-au bifat in Premier League. In randurile de mai jos le-am comparat si le-am acordat fiecareia un anumit rating de la 1-10, masurat in manusi.
Zidul Ceh – Petr Cech 2004/05
Nu sunt multe de spus despre acel sezon al lui Cech: 24 de meciuri fara gol primit in 35 de jocuri pentru Chelsea. A fost sezonul de debut al lui Mourinho in Anglia. A primi doar 15 goluri, dintre care doar 13 au fost inregistrate cu cehul in poarta. Petr a bifat o rata a interventiilor reusite de 83% (saves rate). E extrem de greu de crezut ca in viitorul apropiat astfel de cifre sa fie replicate. E adevarat, o buna parte din merit l-a avut si defensiva fabuloasa a lui Chelsea, insa asta nu-i reduce cu nimic din merite. 10 MANUSI.
DDxG – David De Gea 2007/18
Indicele "Expected Goals" a acaparat teren din ce in ce mai mult in analizele specialistilor incepand cu sezonul 2017/18, iar vedeta acelui a sezon a fost David De Gea. Conform modelului matematic sablonat, portarul iberic a salvat 13.7 goluri in plus pe care United le-ar fi incasat. Astfel a tinut echipa lui Manchester United, cu Mourinho la timona, cat de aproape s-a putut de Man City, aproape insemnand 19 lungimi diferenta. Meciul sau de referinta in acest sezon a fost deplasarea pe Emirates, cand a reusit nu mai putin de 14 interventii miraculoase, intr-o victorie cu 3-1 a "diavolilor", intr-un meci dominat cvasi total de londonezi. 10 MANUSI
The Amster-Dam – Edwin van der Sar 2008/09
Edwin van der Sar e un element uitat, insa care a fost instrumental pentru formatia de pe Old Trafford. Cu el in poarta, echipa a ajuns in trei finale de Liga Campionilor intr-o serie de patru ani, la finele anilor 2000, respectiv inceputul deceniului ce a urmat. El a fost adevaratul star al echipei din care facea parte si Cristiano Ronaldo, la ultimul sau sezon al lusitanului pe Old Trafford, in 2008/09. Olandezul a reusit sa inchida poarta in 21 de partide, nu mai putin de 14 dintre acestea fiind etape succesive fara gol primit, intre Noiembrie si Martie. Pana in ziua de astazi si probabil foarte multa vreme de aici incolo, acest record nu va fi egalat. 9 MANUSI.
Baietii din Brazilia – Ederson/Alisson 2018/19
Se intampla uneori ca unele selectionate sa aiba in aceeasi generatie doi portari stelari in acelasi timp. Anglia s-a "lovit" de aceasta situatie in trecut, cand selectionerul trebuia sa aleaga intre Ray Clemence si Peter Shilton. Intr-o situatie aproape identica se afla si selectionerul Braziliei, cu Ederson si Alisson. Sezonul precedent, ei au fost piese esentiale in lupta pentru titlu in care au fost implicate echipele lor. Insumate, meciurile fara gol ale celor doi portari au fost 41.
Pe langa reflexe incredibile, cei doi s se pot lauda si cu un joc de picior extraordinar, 83%, respectiv 80%. Unii il prefera pe Ederson, cand vorbim de siguranta cu mingea la picior, insa altii ar merge pe mana lui Becker, datorita reflexelor si agilitatii. Vice-versa e valabila in orice moment, cei doi fiind jucatori completi. Indiferent pe care dintre ei il preferi, vorbim despre doi portari de nivel apropiat, pe care formatiile lor se pot baza in orice moment. 8 MANUSI FIECARE.
Could you win the PL title with Alisson at centre-half and Ederson in central midfield? [Answer: yes]
— Duncan Alexander (@oilysailor) December 8, 2018
Un clasic uitat prea rapid – David Seaman 1998/99
In opinia publica, dupa trecerea anilor, impresia e ca au ramas mai memorabile gafele lui David Seaman din decursul carierei, decat realizarile. Considerat un portar pe care te puteai baza, cu evolutii solide, insa doar pana cand ceva apare din neant, cand stii ca urmeaza ceva ce va fi inclus in compilatiile de gafe de pe Youtube. Sezonul 1998/99 al lui Seaman e unul ignorat mult prea usor, din simplul fapt ca in acel sezon o alta formatie din Anglia cucerea tot, e anul triplei lui United.
In acel sezon insa, Arsenal aveau sa primeasca doar 17 goluri intreg sezonul, fiind singura peformanta din istoria fotbalului englezesc, in care o echipa termina cele 38 de etape cu mai putin de 20 de goluri primite si ea nu castiga titlul. Seaman a primit doar 15 goluri in acel an, o cifra care aproape ca atinge performanta istorica a lui Cech. Cu toate astea, 7 MANUSI.
O algere nisata – Bobby Mimms 1992/93
Prestatiile amintite mai sus cu siguranta sunt reconoscibile de marea masa a microbistilor, insa am decis sa includem in lista si o performanta pe care putini si-o vor aduce aminte. E vorba de sezonul de debut al lui Bobby Mimms. El s-a remarcat cea mai mare parte ca carierei drept a doua optiune, fiind imprumutat de nu mai putin de sase ori. Intre buturile lui Blackburn, in primul lor sezon de la revenirea pe prima scena, el a reusit 19 meciuri fara gol, din 42 de partide disputate in toate competitiile.
Blackburn aveau sa termine acel campionat pe pozitia a a patra insa din pacate pentru Mimms, el avea sa fie trecut pe plan secund din sezonul urmator, pe postul de titular fiind adus Tim Flowers. Astfel nu a avut sansa sa evolueze in suficiente meciuri pentru a primi medalia de campion, la performanta istorica bifata de Rovers. 6 MANUSI.
Epilog: "Meseria" de portar e intr-o dinamica accelarata, fiind slefuita destul de mult de analistii moderni. Apar de la an la an indici noi si parametrii care erau imposibil de cuantificat cu doar cateva sezoane in urma. Acum e teribil de usor de facut comparatii, iar graficul de mai jos vorbeste de la sine. E o comparatie intre cifrele lui De Gea si Alisson, cifre bazate pe o simulare ce cuprinde 2559 suturi.
Modelul respectiv indica ca Alisson ar primi cu 189 de goluri mai putine ca si portarul lui United. Alisson e mult mai bun la interventiile de pe centrul portii. Daca privim aceste cifre, aproape ca intelegem accesul de furie al lui Roy Keane, la adresa lui De Gea, dupa golul incasat de la Steven Bergwijn, in urma cu o saptamana. Intelegem opinia fostului mijlocas al lui United, insa doar la nivel de culori pe grafica, nu ca agresivitate verbala.

