21 de echipe evoluaseră la un singur turneul final de Mondial până atunci. 21. Țara Galilor era una dintre ele. Își muiase buzele în ambrozie și nectar în 1958, în Suedia. Niște egaluri prin grupă, o victorie mare, contra Ungariei, și ”sfertul” cu Brazilia. Fără cel mai mare jucător al lor, John Charles, dar cu puștiul Pelé, autorul unicului gol, alături de niște greuceni precum Bellini, tipul cu statuie pe ”Maracanã”, Nilton Santos, Didi, Zagallo ori Garrincha.

Acum, pe 17 noiembrie 1993, Țara Galilor reprezenta echipa britanică cu cele mai mari șanse de a ajunge la ”Mondialul” american. Tehnician era Terry Yorath. Fost pe la Leeds, Coventry ori Tottenham, preluase echipa în 1988, cu gândul de a o duce la ”Coppa del Mondo”. Fiasco total. Sufletele din Wales abandonaseră fotbalul, la meciul contra Olandei, campioană europeană, cu jucători de 24 de carate, dacă se strânseseră 9.000 de oameni…

Grupă cu România, Belgia, ultimul strigăt din Cehoslovacia, Cipru și cipilică. Partida de la București nu existase pentru ei. În declarațiile de dinainte, Neville Southall declarase că eram atât de sărmani, că dacă lăsai sticla de ketchup pe masă, pac, când te întorceai, nu mai era! A plecat cu cinci bucăți în desagă, luate în primele 35 de minute, probabil una dintre cele mai bune reprize din istoria fotbalului nostru.

Giggs apăruse. La început, timip, apoi titular cu Belgia, în martie 1993. Fotbalist de Manchester United. Ian Rush era acolo, cu tot cu a sa mustață. Egal cu Cehoslovacia, 2-2, 2-0 cu Cipru. O victorie la două goluri contra României, la mijloc de noiembrie, pentru ca drumul peste Atlantic să fie asigurat.

Southall, Rush ori Mark Hughes erau ”miez”. Noi îl aveam pe Hagi. Și pe Dan Petrescu. Și pe Gică Popescu. Și pe Belo. Și pe regretatul Didi. Fiecare locușor de pe ”Arms Park” era ocupat. Jeremy Goss îl ”citise” pe Gică. ”Hagi e bun la el în țară, dar, internațional, cred că este nițeluș cam umflat”, declarase. ”Sunt mai bun ca acum 10 ani, mai copt. De ce vârsta trebuie să fie un semn de întrebare?”, adăugase și goal-keeper-ul din Țara Galilor.

”Regele” a lovit cu șutul acela de pe altă planetă, mustăciosul s-a culcat, dar crăpceanul i-a sărit pe sub. La Cardiff s-a făcut liniște. Dar gazdele continuă să atace. La pauză, Hagi îl roagă pe Iordănescu să-i lase pe jucători olecuță singuri. A dat doi pumni în dulap și a început să țipe: ”Bă, cine suntem noi? Vreți să ne bată ăștia? Trebuie să ne calificăm, ați înțeles asta?”

Ilie Dumitrescu nu poate crede că va juca în Statele Unite, la un nou turneu final de CM

Giggs execută lovitura liberă în careul nostru, e bâlbâială mare, obiectul trece pe la Sounders, Young și Speed, cel care avea să să se sinucidă, ”Baciul” se aruncă precum la hochei, dar e 1-1. La Bruxelles, Belgia și rămășița ceho-slovacă s-au împotmolit la 0-0. Pe înțelesul pietonului de pe zebră: un gol galez aduce calificarea! Fanii din tribune fac bășcălie: ”Anglia, te uiți la acest meci?” Și vine lovitura de la 11 metri.

Prunea sărută mingea, i-o dă lui Paulică Brodin. ”Moralul românilor căzuse”, avea să scrie Giggs în autobiografia sa, referindu-se la cele două minute scurse între golul egalizator și mingea parcată pe var. ”Când galezii au obținut penaltyul, am crezut că totul s-a terminat”, spunea, peste ani, în 2003, și Ilie Dumitrescu, într-un interviu pentru BBC. Bodin o lovește. Bară! O bară pentru istoria fotbalului nostru! Și al lor! Mingea e atât de însetată că la revenirea pe orbită sare în afara careului nostru!

”O astfel de oportunitate nu poate fi ratată!”, plânge și comentatorul Barry Davies. Ai noștri reechilibrează. America e la un cioc de barză. Am fost în Italia, am ratat 1992, hai, tată, hai că se poate! Dumitrescu se luptă cu Goss, împinge cu ”vârful bocancului” cum ar spune cronicarii în alb-negru spre Răducioiu, iar acesta îi dă ”șorț” mustăciosului care se considera tânăr și neliniștit.

Cardifful tace. Doar grupurile de români se bucură. Cel de pe gazon și cel din tribune. De la Bruxelles vine boarea de 0-0. Așa a rămas. O victorie a galezilor însemna FIFA World Cup 1994… Pentru ei…

Mingea a lovit bara. Galezii rămân cu o unică prezență la ”Mondiale”. Cea din 1958…

”Vestiarul era plin de lacrimi”, le zice Yorath jurnaliștilor la ieșire. ”Îmi aduc aminte fețele colegilor. Toți mi-au spus că nu eu am greșit dar, pentru mine, a fost sfârșitul lumii”, adăuga și Bodin. Anglia, Scoția și Irlanda de Nord au alunecat și ele. ”Careu de ași” din Insulă, necalificat.

Ceea ce a urmat, se știe. Unii spun că acesta a fost actul de naștere al ”Generației de Aur”. Alții că acum s-a lepădt pampersul, pentru că ițirea pe lume fusese cu Danemarca, în acel final de 1989. Didi s-a stins. Southall, spunea, în 2013, că e ”Sătul să audă cum lumea îl blamează, încă, pe Bodin”. Trecuseră 20 de ani. România a fost mirifică dincolo de ocean. Galezii n-au mai ajuns nici până în ziua de azi pe cărările vreunui turneu final de mondial. Ai ”Regelui” au mai prins o decolorare în Franța și asta a fost tot.

Apropos de patria lui Victor Hugo. Târziu, când zăpezile vor fi albastre, iar noi vom aduna zeci de ani de la ultima arborare de tricolor la FIFA WORLD CUP, ne vor răzbi vorbele lui Rick, din ”Casablanca”, ușurel modificate, magistral interpretat de incomensurabilul Humphrey Bogart: ”Vom avea, întotdeauna, Cardifful”…

La Unibet gasesti o oferta completa privind pariurile sportive online pe fotbal. Fie ca doresti sa mizezi antepost, pe castigatoarea trofeului sau pe golgheter, fie ca vrei sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, sau chiar sa cunosti soarta selectiilor tale, in maximum 60 de secunde, gratie sectiunii Action Betting, la agentia noastra gasesti cele mai bune optiuni, inclusiv inovativa functie care iti permite sa combini tipuri de pariuri multiple intre mai multe evenimente.