
O scurta privire asupra turneului de la Madrid
Dominic Thiem, jucatorul pe care l-am recomandat antepost, a pierdut in doua tiekbreakuri in faza semifinalelor, la Madrid, in fata liderului ATP, Novak Djokovic. A fost pentru a sasea oara in acest sezon cand jucatorul ales de mine a ajuns cel putin pana in faza semifinalelor turneului analizat, cinci dintre acesti jucatori fiind outsideri si avand cote mari pentru castigarea turneului, cel putin valoarea doi.
Trofeul din Spania a fost castigat de Djokovic, care a aratat o forma de zile mari si nu e deloc exclus sa bifeze "dubla" Madrid/Roma.
Conditiile din Italia si trenduri remarcate
Saptamana aceasta revenim la Foro Italico, in Roma, un complex de arene pe zgura zgura, iar impresia e ca de la an la an, aceasta suprafata devine din ce in ce mai lenta, cu mentiunea ca acesta spect e afectat din plin de conditiile meteo.
Temperatura medie in 2018 a fost cifrata la 18.9 grade, in timp ce in 2018 am avut 24 de grade, iar in 2017, 22 de grade. Vremea se anunta capricioasa in prima parte a saptamanii, astfel ca ma astept la o suprafata de joc foarte lenta, cel putin in primele tururi ale turneului.
La Roma, la fel ca la multe alte turnee, conditiile de joc sunt diferentiate intre sesiunea de amiaza si cea de seara. In a doua parte a zilei, suprafata devine mai greoaie, mai lenta.
Turneul din capitala Italiei a fost unul traditional imprevizibil, daca analizam faptul ca doar de doua ori in ultimii 9 ani, principalul favorit a reusit sa se impuna. Acest turneu e unul extrem de competitiv, iar jucatorii veniti din calificari nu au prea avut sorti de izbanda. O singura data in ultimii ani s-a intamplat ca un jucator venit din calificare (lucky loser) sa ajunga mai departe de turul 3.
In ultimii 15 ani, doar Alexander Zverev a ajuns in finala de la Foro Italico, fara sa fi jucat o finala de grand slam in prealabil. Novak Djokovic s-a simtit foarte bine pe zgura capitolina, ajungand in finala de 8 ori intre anii 2008 si 2017, inclusiv.
Primul sfert
Principalul favorit, Novak Djokovic, pare sa-si fi atins potentialul maxim, dupa ce am vazut la turneul din Madrid. El a reusit sa se impuna in capitala Spaniei, jucand doar 8 seturi pe intreg parcursul turneului. Sarbul a fost extrem de montat, iar resursele fizice economisite in Spania, il fac unul dintre favoritii certi la Roma.
Acesta e unul dintre turneele unde sarbul s-a simtit cel mai bine in decursul anilor. Nole a fost repartizat pe o parte de tablou competitiva, insa multi dintre jucatori revin dupa accidentari si situatia lor e oarecum incerta.
Juan Martin Del Potro a revenit dupa accidentare, insa e departe de parametrii sai optimi. La fel e cazul lui Pablo Carreno Busta si Daniil Medvedev, care s-au confruntat si ei cu probleme de ordin medical si starea lor actuala e cvasi necunoscuta.
Marco Cecchinato a avut evolutii oscilante la ultimele turnee. Acest lucru a fost datorat faptului ca el se confrunta cu o problema virala in ultimele saptamani. Saptamana trecuta a pierdut dezamagitor la Diego Schwartzman, insa fanii sai asteapta revirimentul la acest turneu de casa al sau.
Acestea fiind spuse, atentia se indreapta catre Stan Wawrinka, jucatorul care pare sa aiba armele sa-i puna cele mai mari probleme lui Nole. Problema este ca pentru a ajunge in sferturi, elvetianul trebuie sa treaca peste un traseu probabil extrem de greu: Goffin, in primul tur, Del Potro probabil in al doilea, iar in optimi ar putea da peste Medvedev sau Kyrgios.
In momentul de fata, dupa ce am vazut la Madrid, nici unul dintre jucatorii prezenti pe aceasta parte a tabloului nu credem ca il poate elimina pe Nole care e odihnit si intr-o stare fizica de exceptie .
Sfertul al doilea
Alexander Zverev a fost alternativa la optiunea de pariu privind castigarea turneului. Neamtul are o cota ce depaseste valoarea 10 pentru a se impune la Roma, insa in cele din urma am decis sa evitam acest pariu. El e iesit din forma, iar prestatia sa de la Madrid nu a fost una incurajatoare.
Zverev devine la Roma, unde in ultimii doi ani a jucat finala si spera ca acest turneu sa-l descatuseze si sa il readuca pe un trend ascendent.
El a dovedit-o in trecut ca e capabil de o metamorfoza rapida intre turneele neconvingatoare si turneele la care ii poate invinge pe cei mai buni tenismeni ai lumii. A demonstrat acest lucru cu varf si indesat la editia Turneului Campionilor din 2018, unde a pierdut la Djokovic in minim de seturi, in grupe, insa ulterior l-a invins pe Federer si pe acelasi Djokovic, in marea finala.
La Madrid, nivelul sau de incredere a fost unul foarte scazut. Din punctul meu de vedere, Zverev sau Gael Monfils sunt principalii favoriti la castigarea acestei parti a tabloului, cu un plus pentru francez, care are si o cota mai mare.
Saptamana trecuta am vazut o prestatie tipica a lui Monfils, care a pierdut cu Federer, in ciuda faptului ca intr-un moment al meciului s-a aflat intr-o postura extrem de favorabila pentru a se impune. Cu toate acestea, nivelul de joc al lui Gael a fost unul bun si semnele pentru acest an se anunta pozitive.
E drept ca au trecut zilele in care el era unul dintre favoritii mei la castigarea turneului si il recomandam, in schimbul unor cote mari, insa daca Fabio Fognini a ajuns sa castige turnee de Masters Series pe zgura, de ce nu ar face-o si Monfils?
Ce ma ingrijoreaza in ceea ce-l priveste pe francez (in afara faptului ca ia uneori decizii de joc de neinteles si ca are probleme cu accidentarile) e prestatia traditional mediocra a sa la Foro Italico. De la semifinala din 2006, el a castigat doar unul dintre cele cinci partide in care a evoluat.
In ultimele opt sezoane a evoluat de doar patru ori la Roma, insa in acest an impresia e ca nivelul sau fizic si de joc e la un nivel mai mult decat satisfacator, in contextul in care French Open bate la usa.
Alti jucatori care ar putea pune probleme in acest sfert ar fi Kei Nishikori, Guido Pella, Marin Cilic, Diego Schwartzman si Grigor Dimitrov. Matto Berretini ar putea de asemenea incurca socotelile acestui sfert, un jucator care va fi puternic sustinut de suporteri, aspect care-i va da incredere.
Nishikori nu pare sa se regaseasca si zgura lenta de la Roma nu pare sa fie suprafata pe care sa se simta cel mai bine. Cilic a ajuns in semifinale in urma cu un an, insa recent da impresia ca ii lipseste atitudinea potrivita. Conditiile de la Roma si Madrid nu se potrivesc prea bine pentru jocul sau, iar dupa abandonul de la Madrid, starea lui e o necunoscuta.
Sfertul al treilea
Roger Federer a luat decizia de a evoluat la Roma in ultimul moment, o decizie destul de surprinzatoare, daca tinem cont ca elvetianul a revenit si la Madrid, dupa o pauza de trei ani de zile. Roger e marele favorit al acestui sfert, insa va fi foarte greu pentru el sa ajunga in marea finala.
Pe partea sa de tablou regasim jucatori extrem de periculosi, cum ar fi Stefanos Tsitsipas, Fabio Fognini si poate chiar Borna Coric, tenismeni ce vor lupta cu ardoare sa ajunga in semifinala unde probabil vor da piept cu Rafael Nadal.
Sperantele italienilor sunt indreptate catre Fabio Fognini, insa e greu de crezut ca tenismenul italian va reusi sa-l invinga de doua ori in acelasi sezon de zgura pe Nadal, asta in cazul in care italianul si Rafa si-ar castiga sferturile.
Sansele lui Fabio sunt destul de rezervate, mai ales ca, intr-un mod bizar, organizatorii l-au programat aproape de fiecare data in prima parte a zilei, evoluand la temperaturi la care a recunoscut ca nu se simte prea bine.
La Roma, Fognini a reusit o victorie mare in fata lui Andy Murray, intr-un meci jucat in sesiunea de seara, insa imediat dupa acea partida, organizatorii l-au programat in prima parte a zilei, in disputa cu Zverev.
"Mi-ar fi placut sa pot juca tot in sesiunea de seara, insa aici, la Roma, atunci cand ceri un lucru, organizatorii fac excat contrariul", declara sugestiv capriciosul jucator italian. "Conditiile de joc din timpul zilei in mod cert l-au avantajat pe Zverev, deoarece suprafata e una mult mai rapida.", conchidea Fabio.
Pentru prima data in cariera, italianul bate la poarta TOP10, iar dupa succesul de la Monte Carlo, e posibil ca nivelul sau de incredere sa fie la un nivel optim pentru a trece peste posibilele impedimente de ordin meteo pe care le va intampina la Roma.
Borna Coric e un tenismen talentat, care insa nu traverseaza cea mai buna forma a carierei. Daca adaugam si faptul ca nu a castigat nici un meci in intreaga sa cariera la Roma, nu e deloc deplasat sa consideram ca e improbabil sa ajunga in sferturile turneului italian. Conditiile de la Roma nu i se potrivesc, in special viteza jocului. In ceea ce-l priveste pe Tsitsipas, aceasta ar putea acuza o stare de oboseala, dupa forcingul remarcabil din ultimele saptamani. E greu insa de crezut ca il vom vedea triumfand in Italia, iar cota sa pentru castigarea turneului, 17.00, e una sugestiva.
"Sunt atat de obosit in clipa de fata, incat simt ca mintea mea nu mai functioneaza", declara grecul dupa finala pierduta la Madrid, in fata lui Djokovic.
Apatia surprinzatoare aratata de Nadal in acest sezon de zgura (apatie raportata la standardele cu care ne-a obisnuit anii trecuti) ar putea da un plus de incredere mai multor jucatori prezenti la startul acestui turneu. Fognini a demonstrat ca il poate invinge pe iberic si ramane de vazut daca calculele hartiei vor fi respectate si ce jucatori vor avea in fazele superioare.
Sfertul al patrulea
Rafa Nadal vine dupa doua turnee dezamagitoare, la Monte Carlo si Madrid. Orice turneu de zgura pe care ibericul nu l-a castigat, poate fi considerat un mare esec. Spaniolul a castigat in ultimii 5 ani un singur titlu la Roma, reusind sa joace finala de doar doua ori in aceasta perioada. Nivelul sau de joc pe zgura e departe de forma aratata in cei aproape 15 ani de dominare autoritara. Aceste schiopatari ale sale dau mare incredere unor nume din circuit, cum e si Dominic Thiem, cu care se afla pe aceeasi parte a tabloului.
Jocul lui Thiem si Nadal se aseamana, in sensul ca nici unul dintre ei nu sunt la fel de periculosi, in conditii de umiditate. Acest lucru e datorat faptului ca principala lor arma, top spin-ul, va fi cvasi anulata.
Pe partea lor de tablou sunt jucatori periculosi, capabili sa profite de o zi mai neinspirata a celor doi favoriti din acest sfert al tabloului. Karen Khachanov si Nikoloz Basilashvili ar putea produce un "procedeu Soderling", insa trebuie subliniat faptul ca nici unul dintre acesti jucatori nu traverseaza o forma prea buna si ca vor ajunge in optimile de finala.
Gruzinul a avut evolutii contrastante in ultimele luni, insa are capacitatea sa revina oricand la forma care l-a consacrat, in timp ce Khachanov a aratat ceva mai bine la Madrid, insa suprafata de joc si conditiile din Italia nu i se potrivesc prea mult.
Daca vremea va fi mohorita si umiditate mare, e posibil ca multi jucatori sa fie afectati de aceste conditii si sa avem surprize pe tablou. Fernando Verdasco, Jeremy Chardy, Kyle Edmund au cu totii capacitatea de a elimina nume de top, daca prind o zi buna, in timp ce ascensiunea lui Laslo Djere ar putea sa-l inscrie si pe el in lista jucatorilor capabili de a ajunge pana in optimi sau sferturi.
Dintre toti acesti jucatori care pornesc cu sanse mai mici, cea mai mare incredere o am in Khachanov, insa e nevoie de un intreg context ca acesta sa joace sferturile in detrimentul lui Rafa sau Dominic.
Concluzii de final
In aceste turnee de Masters Series, e destul de greu in a vedea alti favoriti decat "granzii" consacrati. Djokovic, Federer si Nadal si-au adjudecat o parte covarsitoare a turneelor de acest rang in ultimul deceniu.
In acest sezon de zgura, Nadal ne arata una dintre cele mai "pamantesti" evolutii ale sale pe suprafata rosiatica, iar acest fapt favorizeaza surprize precum a fost eliminarea sa in semifinale la Madrid, in fata unui tanar din noul val, Stefans Tsitsipas.
Daca vom avea conditiile de umiditate despre care am vorbit mai sus, s-ar putea sa merite a fi mizate cateva pariuri pe outsideri din partea de tablou cu Nadal si Thiem, deoarece principala arma a lor ar fi periclitata simtitor. Nole nu pare sa faca prea multe concesii si conform traditiei de la Roma, ar sanse mai mari ca Nadal sa puna mana pe trofeu.
Pariuri recomandate
3 puncte pe Djokovic sa castige la Roma @ 4.00



